UPDATE ANALIZĂ – De la 39 din 114, numărul primăriilor sucevene care respectă obligația prevăzută de lege de a publica grila salarială pe site a ajuns la 65. Primăria ta e printre ele?

UPDATE 20 mai 2018:

În săptămâna trecută, alte 10 primării care au publicat grila de salarizare, îndeplinindu-și obligația legală: Brodina, Dolhasca, Grănicești, Pojorîta, Stroiești, Sucevița, Verești, Vulturești, Bălăceana, Voitinel.
Am ajuns astfel la un număr de 65 de primării din 114 care au publicat grila de salarizare pe site.  Au mai rămas 49 de primării fără acest document publicat.

UPDATE 12 mai 2018:

În data de 7 mai lansam această analiză și transmiteam celor 75 de primării din județul Suceava pe al căror site nu am găsit grila de salarizare (obligație legală), o adresă în care le rugam să ne trimită link-ul și să ne spună unde anume găsim acel document.

La acel moment, doar 39 de primării din cele 114 din județul Suceava aveau un astfel de document pe site, așa cum cere legea.

La o săptămână după adresele noastre:

  • 15 primării au răspuns prompt și ne-au indicat unde au publicat-o pe site. (dintre astea vreo 3 aveau site-uri pe care nu le găsești pe google, adică nu apar într-o simplă căutare – atunci, dacă noi nu le-am găsit, cum le-ar găsi un oarecare cetățean din acea comună, mai puțin familiarizat cu tehnologia): Bălcăuți, Cacica, Câmpulung Moldovenesc, Comănești, Frumosu, Gălănești, Hârtop, Iaslovăț, Izvoarele Sucevei, Pătrăuți, Poieni Solca, Putna, Serbăuți, Ulma, Valea Moldovei.
  • 1 primărie a publicat-o, dar nu a răspuns la adresă (Horodnic de Jos)
  • 11 primării ne-au răspuns la e-mail și au zis că ne-au înregistrat cererea și că urmează să revină cu un răspuns în termenul legal de 30 de zile.
  • 1 primărie fără site ne-a răspuns și ne-a zis că site-ul vechi a fost virusat și că lucrează la unul nou.

TOTAL: 28, după o săptămână.
Restul de 47 de primării nici nu au reacționat / răspuns la mail, deși am cerut număr de înregistrare. Realist vorbind, e vorba de a încărca un document pe site (dacă-l ai și dacă e funcțional) și de a răspunde la un e-mail (operațiuni care nu durează mai mult de 10 minute). Termenul de răspuns este de 30 de zile, mai așteptăm. 

Cum a apărut ideea acestei analize?

Grupul nostru civic și-a propus să crească implicarea cetățenilor în comunitățile lor și totodată, să creeze o cultură a dialogului, a transparenței și a respectului între autorități și cetățeni, o dorință normală în orice democrație.

În vara anului trecut, Parlamentul României a adoptat o nouă lege a salarizării publice, care se aplică tuturor instituțiilor și persoanelor plătite din fonduri publice în România. Este vorba de Legea nr. 153/2017 care a fost publicată în Monitorul Oficial în data de 28 iunie 2017.

Pe lângă modificările aduse salarizării persoanelor plătite din fonduri publice în diverse sectoare de activitate, legea instituie și o obligație pentru toate instituțiile și autoritățile publice cărora li se aplică această lege: obligația de a asigura transparența veniturilor salariale. 

Articolul 33, spune chiar așa:

Transparența veniturilor salariale

(1) Toate autoritățile și instituțiile publice enumerate la art. 2 alin. (1) și (3) vor publica la sediul propriu și pe pagina proprie de internet, în datele de 31 martie și 30 septembrie ale fiecărui an, și vor menține publicată o listă a tuturor funcțiilor din autoritățile sau instituțiile publice respective ce intră în categoria personalului plătit din fonduri publice, cuprinzând următoarele:

  1. salariul de bază, solda funcției de bază/salariul funcției de bază, indemnizația de încadrare sau indemnizația lunară, după caz;
  2. tipul, baza de calcul, cota procentuală, valoarea brută a sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor și premiilor eligibile pentru fiecare funcție, precum și baza legală a acordării acestora;
  3. valoarea anuală a voucherelor de vacanță care urmează să fie acordate pentru o perioadă lucrată de un an, precum și baza legală a acordării acestora;
  4. valoarea anuală a indemnizației de hrană care urmează să fie acordată pentru o perioadă lucrată de un an, precum și baza legală a acordării acesteia;
  5. orice alte drepturi în bani și/sau în natură, dacă este cazul, precum și baza legală a acordării acestora;
  6. orice informații cu privire la posibile limitări ale venitului salarial, precum și baza legală a acestora.

Așadar, legea obligă toate instituțiile plătite din bani publici să publice grila salarială care să cuprindă aceste elemente, atât la sediu, cât și pe pagina de internet. Această obligație de transparență este o formă de responsabilizare a celor care se îngrijesc de banul public, oferind cetățenilor (celor care contribuie prin taxe și impozite la bugetele publice) posibilitatea să vadă aceste informații.

Ce se întâmplă însă dacă o instituție nu-și publică grila salarială? Într-o astfel de situație, tot legea spune la art. 33 că:

(2) Nerespectarea prevederilor alin. (1) atrage răspunderea contravențională a conducătorului autorității sau instituției publice în cauză și se sancționează cu amendă între 5.000 și 10.000 lei.

(3) Inspecția Muncii are competența de a constata și sancționa contravenția prevăzută la alin. (2).

Așadar, în cazul primăriilor, conducătorii autorităților (primarii) sunt cei care riscă o amendă între 5.000 de lei și 10.000 de lei pentru că nu au publicat o astfel de grilă de salarizare, amenzi ce pot fi aplicate de Inspecția Muncii.

Mai jos veți regăsi harta interactivă realizată de echipa noastră, unde sunt marcate cu verde localitățile care au afișat această grilă și cu roșu cele care nu au afișat. Printr-un click pe fiecare comună veți găsi aceste informații.

Hartă interactivă actualizată (12 mai 2018) – click pe localitatea de interes!

Legendă:

Primării care aveau publicată grila la momentul analizei inițiale
Primării care au răspuns în urma adresei
Primării unde nu a fost identificată grila de salarizare publicată pe site

Analiza și constatările

Dacă există această obligație prevăzută de lege, ea trebuie respectată, nu? Așa că am creat o echipă și am zis să verificăm în ce măsură primăriile din județul Suceava își respectă această obligație, cea de a publica o astfel de situație. În România, respectarea Constituției și a legilor țării este obligatorie și nimeni nu trebuie să fie mai presus de lege.

Concluziile sunt, din păcate, grăitoare. Din cele 114 primării din județul Suceava, la căutarea pe site a grilei de salarizare, doar 39 dintre acestea au publicat un astfel de document, adică mai puțin de 35%, cam o treime dintre ele. 

Grupul nostru va trimite luni o adresă către toate primăriile care nu și-au îndeplinit încă această obligație, cu solicitarea de ne fi comunicat link-ul către documentul cu grila salarială, publicat pe site-ul primăriei.

Salariile diferă de la tipul de unitate administrativă – comună, oraș, municipiu și este posibil, de asemenea, să existe diferențe de salarizare chiar între funcții de același tip (de exemplu, un muncitor necalificat dintr-o comună s-ar putea să aibă un salariu vizibil diferit de un muncitor necalificat dintr-o altă comună), dacă autoritățile au decis astfel.

Mai jos afișăm o grilă salarială publicată de o comună aleasă la întâmplare. Salariile sunt cele brute, deci trebuie să ținem cont că salariile nete (sumele laute în mână) sunt mai mici.

 

 

 

 

 

 

 

 

Pentru a afla salariul net, puteți face aceste calcule folosind: http://www.calculatorsalariu.ro/

11 primării din județ nici măcar nu au site-uri funcționale

E adevărat că multă lume locuiește încă în mediul rural, dar chiar și așa, autoritățile trebuie să țină pasul cu schimbările societății, cu tehnologia. E îngrijorător că din cele 114 primării, 11 nici măcar nu au un site funcțional. Atunci, ne întrebăm: unde se publică proiectele de Hotărâri de Consiliu Local, astfel încât cetățenii să poată participa la dezbaterea publică? Unde sunt publicate declarațiile de avere și de interese, o altă obligație prevăzută de lege? Unde sunt făcute publice posturile scoase la concurs pentru a asigura o competiție cât mai mare, deschisă?

Comunele care nu au un site funcțional al Primăriei sunt următoarele: Berchişeşti, Dolheşti, Drăguşeni, Dumbrăveni, Fîntînele, Frătăuţii Vechi, Frumosu, Izvoarele Sucevei, Satu Mare, Siminicea, Şerbăuţi.

Dincolo de cele 11, multe site-uri ale primăriilor sunt fie făcute sub forma unui ghid turistic, fie nu mai au informații actualizate de câțiva ani chiar. Primăria ta în ce stadiu este? În harta de mai sus se regăsesc adresele de e-mail ale tuturor primăriilor din județul Suceava, vă încurajăm să scrieți primăriei comunei voastre și să întrebați aceste lucruri.

E cât se poate de simplu, cetățenii au dreptul să știe cum sunt folosiți banii publici.

O analiză a echipei „Rădăuțiul Civic”

Comments

comments

1 Trackbacks & Pingbacks

  1. Doar o treime dintre primăriile din judetul Suceava respectă obligația prevăzută de lege de a publica grila salarială pe site | Suceava News Online

Comments are closed.