ABCivic – o primă acțiune pentru cetățeni mai activi și informați

Luni, 30 aprilie, la Galeria de Artă Rădăuți a avut loc atelierul „ABCivic – Cetățeni activi sau simpli locuitori?”.

Am discutat despre Constituția României, drepturile și îndatoririle cetățenilor, despre autoritățile publice și despre instrumentele pe care are la îndemână orice cetățean în relația cu acestea, cu cât mai multe exemple practice. Am discutat și am dezbătut ce înseamnă pentru fiecare dintre noi să fii un bun cetățean – respectarea legilor, implicarea în comunitate, interesul arătat față de viața comunității, ajutorarea celorlalți au fost doar câteva exemple.

Alexis de Tocqueville, în cartea sa numită „Despre democrație în America” scria în jurul anilor 1830 că „Există însă o libertate civilă și morală care își află tăria în unire și pe care puterea însăși are datoria să o ocrotească – este libertatea de a făptui fără teamă tot ceea ce este drept și bun.”

Această acțiune va fi una dintr-o serie mai amplă de cultivare a spiritului civic în plan local și de a oferi cetățenilor instrumentele și informațiile de bază în relația lor cu instituțiile publice, dar și pentru a deveni cetățeni activi ai comunității.  Mulțumim, Primaria Municipiului Radauti, pentru posibilitatea de a derula un astfel de atelier în spațiul de la Galeria de Artă!

Pentru voi ce înseamnă să fii un bun cetățean?

Dă mai departe