Culorile copilăriei

,,Copilăria este inima tuturor vârstelor” (L. Blaga), este o lume aparte, plină de miracole, bucurii, joc și inocență!

Duminică, 5 iunie 2022, voluntarii noștri au organizat, în Parcul Bogdan Vodă, un eveniment dedicat copiilor din municipiul Rădăuți, dar și din zonă, precum și copiilor ucraineni cazați în tabăra de refugiați din municipiu, dar și cadrelor didactice, ziua de 5 iunie fiind ,,Ziua Învățătorului”.

,,Culorile copilăriei” au fost scoase în evidență de o expoziție de picturi realizate de copiii ucraineni din tabăra de refugiați, dar și de alte desene primite de către asociația noastră de la copiii din întreaga Europă, dansuri moderne și ritmice, prezentate de copiii Școlii Gimnaziale din Milișăuți.

Câțiva copii ucraineni din cei prezenți la eveniment au recitat poezii, Iulian Zaharie a prezentat un moment de trial bike, Denisa Mereșan a realizat un flashmob, iar jocurile copilăriei au fost puse în valoare de personaje din povești, împreună cu toti copiii participanți la eveniment.

Mulțumim Primăriei Rădăuți pentru posibilitatea de a desfășura evenimentul și Casei de Cultură Rădăuți pentru asigurarea sonorizării pe întreg parcursul evenimentului.

📸©️ Florin Florescu, Radu Melnic, V.H.

Comments

comments

EnglishFrenchGermanItalianRomanianUkrainian