VIDEO: Cum au tratat aleșii locali sondajul în care peste 300 de cetățeni au spus ce își doresc pentru Rădăuți

În data de 25 martie, grupul nostru a trimis Consiliului Local Rădăuți o adresă în care erau prezentate rezultatele sondajului realizat la începutul acestui an „Tu ce îți dorești pentru Rădăuți în 2018?” și unde peste 300 de cetățeni au răspuns acestui exercițiu, spunând care sunt prioritățile lor și problemele din municipiul nostru.

Unii au propus chiar soluții, doar că unele soluții nu pot fi puse în practică de ei, ci numai de autorități. Ne-am asumat să transmitem toate aceste idei și propuneri ale rădăuțenilor mai departe, către cei aleși să ghideze dezvoltarea urbei noastre: cei 19 consilieri locali (Dacă nu stiți cine sunt consilierii locali ai Municipiului Rădăuți, găsiți lista lor, fotografia, partidul de apartenență și declarațiile de avere și de interese aici, pe site-ul primăriei).

În data de 25 martie 2018 a avut loc ședința de Consiliu Local. Din păcate, ne așteptam ca măcar o minimă discuție să aibă loc asupra problemelor ridicate de rădăuțeni sau consilierii locali și Primăria să ne ofere un minim răspuns / informare asupra stadiului principalelor categorii de probleme ridicate: aspecte legate de infrastructura rutieră, de clădirile de patrimoniu, de sprijinirea tinerilor, de atragere a turiștilor, de atragere a investițiilor pentru dezvoltarea orașului, de parcarea necorespunzătoare a mașinilor în zona centrală sau de aspecte legate de mediu și unele zone din Rădăuți (situația de la lac, zona târgului auto etc).

Adresa a fost prezentată la final, prin amabilitatea domnului secretar, dar aleșii noștri au fost prea grăbiți pentru a mai discuta ceva despre acele probleme ridicate de rădăuțeni, doar unul dintre ei  – 1 din 19 – (Marius Grijincu) spunând că un astfel de subiect n-ar trebui tratat superficial.

Vă prezentăm secvența mai jos:

Sursă video: www.radautiziar.ro

După prezentare, o voce se aude și spune „Noi citim materialele de la mapă”, dar când se insistă să fie citită adresa, nimeni nu știa despre ce e vorba: „Rădăuțiul Civic? Rădăuțiul Civic?” se aude pe fundal. Și cu cititul am rămas. La aproape o lună după ședință, am primit și un răspuns scris de la Consiliul Local, unde suntem informați asupra evidenței: că nu s-a luat nicio decizie asupra acestor probleme. Nici măcar nu s-a discutat, de unde decizii?

Atunci, ne întrebăm în mod natural: cerem prea mult dacă avem așteptarea ca adresele cetățenilor să fie discutate cu seriozitate de către aleși? Care e rolul Consiliului Local într-o comunitate? Nu tocmai cel de a asculta propunerile, nevoile cetățenilor și de a găsi soluții care să fie puse în practică de Primărie?

Grupul nostru a promovat de la început un dialog constructiv și este dezamăgitor că aleșii rădăuțenilor nu au timp nici măcar să discute un sondaj făcut cu timpul și cu efortul echipei de voluntari a Rădăuțiul Civic, niște cetățeni au venit spre autorități cu o listă de probleme identificate și chiar cu soluții, pentru simplul motiv că își doresc un oraș mai bun și sunt dispuși chiar să facă ceva (în cazul de față, un inventar al problemelor, o adresă către aleși) și nu doar să critice.

Suntem curioși câte sondaje gratuite făcute de cetățeni despre problemele rădăuțenilor au primit aleșii noștri din 2016 și până acum, de acesta a fost tratat în acest mod. Așa cum am mai spus, persoanele care au ales să facă pasul spre o funcție publică aleasă, trebuie să își asume această responsabilitate în fiecare zi față de rădăuțeni.

Grupul nostru va continua să dezvolte inițiative, atât cât ține de puterile noastre și sperăm ca în viitor dialogul cu aleșii locali să nu se rezume la o citire superficială a adreselor trimise către Consiliul Local. Regăsiți mai jos răspunsul scris al Consiliului:

Download (PDF, Unknown)

Comments

comments