Fondul de Solidaritate – Săptămâna 7

16-19 aprilie

Se spune că atunci când faci lucrurile cu bunăvoință, este uimitor ce poți realiza, iar noi suntem uimiți zi de zi de implicarea comunității din care facem parte, de voluntari și donatori deopotrivă, de energia care trece dincolo de cuvinte și se vede dincolo de imagini.

Privim momentele de liniște din jurul nostru ca pe o binecuvântare și ne dăm tot interesul să ajungem prin activitățile noastre la cei în nevoie, greu încercați de război.

➡ Cortul de la punctul de trecere a frontierei din Siret a fost aprovizionat cu apă, scutece pentru copii, alimente și medicamente, de o rădăuțeancă stabilită în capitală, prin Asociația Pentru Bine. Mulțumim Alina Dăscălescu pentru tot ajutorul și toată implicarea ta în aceste momente;

➡ O autoutilitară cu medicamente, alimente și materiale pentru dormit a plecat sâmbătă spre Kiev prin intermediul prietenilor de la Transparency International Ukraine. Materialele pentru dormit au fost asigurate de Expert Forum, medicamentele de Asociația Zi de Bine, iar alimentele de Rădăuțiul Civic;

➡ În cursul zilei de 18 aprilie, un bus cu alimente a plecat spre primăria localității Kam’yana, raionul Cernăuți. Angajații primăriei împreuna cu voluntarii, pregatesc pachete, coc păști si vor pleca la Bucha în această noapte.

➡ Tot pe 18 aprilie, un transport de alimente s-a îndreptat către Asociația Social-Creștină ,,Sf. Ioan Iacob de la Crăiniceni”, implicată atât în ajutorarea refugiaților, cât și a comunității locale;

➡ În seara aceleași zile am primit 2.052 filtre de apă din partea Swiss Humanity și un transport de produse de igienă de la Fundația Comunitară Iași, trimise prin intermediul Fundației de Tineret Suceava. Le mulțumim pentru implicare!

➡ Tirul de alimente trimis zilele trecute a ajuns la Khmelnitskyi și este transferat spre Harkov, o zonă care are mare nevoie de aceste produse. Mulțumim încă o dată, Asociația Zi de Bine și Lidl România!

Rădăuțiul Civic - Activități 16-19 aprilie

Image 1 of 8

20-23 aprilie

➡ Un transport cu filtre pentru apă oferite de Swiss Humanity și truse de prim ajutor a fost trimis la Cernăuți și de acolo în zonele afectate. Filtrele vor ajuta cetățenii care nu au apă potabilă.

➡ Am încărcat un buz plin cu alimente și produse de igienă pentru localitatea Borodianka, regiunea Kiev;

➡ Transportul trimis zilele trecute a ajuns la Bucha, Irpin si Gostome și a fost împărțit oamenilor de acolo. În satul Gostome au ajuns puține ajutoare, iar localitatea a fost 35 zile sub ocupație rusă, toată rețeaua electrică fiind distrusă;

➡ Pe 20 aprilie am trimis un transport cu produse pentru dormit (pături, lenjerii, perne, plapume) către mănăstirea din Kremenets, regiunea Ternopil, care primește zilnic zeci de refugiați. Mulțumim, Expert Forum (EFOR) pentru asigurarea medicamentelor!

➡ Joi, 21 aprilie, am trimis un buz de alimente și produse de strictă necesitate în localitatea Crasna, regiunea Cernăuți, care găzduiește peste 300 de refugiați interni;

➡ Activitatea din vama Siret a continuat cu aceeași intensitate. Colegii noștri Luca și Viviana au fost prezenți la întâlnirea de coordonare a organizațiilor din vama Siret unde au reamintit importanța unui flux clar, organizat după nevoile de asistență umanitară, care să cuprindă inclusiv un punct de triaj /evaluare a nevoilor, astfel cum acesta a fost stabilit încă de la primele întâlniri de coordonare instituții – societate civilă;

➡ Pe 21 și 22 aprilie am facilitat două transporturi pentru Centrul Bucovinean de Artă care a distribuit ajutoarele în toate localitățile din unde au venit sute de persoane. În prezent sunt 80.000 de refugiați interni în regiunea Cernăuți. Ajutoarele au constat în electrocasnice, mașini de spălat, cuptoare cu microunde și alimente;

➡ Tot pe 22 aprilie am primit un transport de ajutor umanitar de la organizația KEAN din Grecia, prin intermediul partenerilor de la IsraAid Germany. Bunurile vor fi transferate în cursul zilelor următoare către localități din estul Ucrainei;

➡ Între 19 și 22 aprilie, Andreia si Marta, doua voluntare din Portugalia s-au alăturat echipei noastre și ne-au sprijinit cu activitatea de la vama Siret;

➡ Pe 22 aprilie am primit un transport de produse de strictă necesitate din partea organizației Impuls Begegnungsstätte din Germania. Acestea vor fi trimise săptămâna viitoare spre alte comunități afectate;

➡ Tot pe 22 am primit vizita prietenilor de la ASproAS, Alexandra Zoituc și Ana Radulescu, președintă la nivel european a Federației Internaționale a Asistenților Sociali. Le mulțumim pentru tot efortul susținut din ultimele două luni de a asigura un răspuns coerent în punctele de trecere a frontierei. În această experiență din ultimele două luni am cunoscut oameni cu o bogată experiență în domeniul asistenței umanitare și al protecției sociale, iar Ana și Alexandra se numără printre ei. Ne bucurăm să putem colabora pentru o cauză nobilă!

Rădăuțiul Civic - Activități - 20-23 aprilie

Image 1 of 19

Eforturile și munca noastră nu ar fi avut o finalitate fără ajutorul comunității, ne puteți susține în continuare, astfel:
🟦 Posibilitate de donație cu cardulhttps://www.radautiulcivic.ro/sustine-rc/
🟦 Cont lei: RO43RNCB0241161686520001, Cod SWIFT: RNCBROBU
🟦 Cont euro: RO38RNCB0074161686520002, Cod SWIFT: RNCBROBU, ambele deschise la BCR.
🟦 Paypal: https://www.paypal.com/paypalme/radautiulcivicSV

🟦 Sponsorizări deductibile ale companiilor: https://www.radautiulcivic.ro/acorda-o-sponsorizare-deductibila/

Menționați în detaliile plății ,,Ucraina”.

Toate veniturile și cheltuielile Fondului de Solidaritate pot fi vizualizate în timp real, aici.

Mulțumim tuturor donatorilor și oamenilor cu suflet mare implicați în eforturile noastre, fiecare gest contează enorm pentru acei oameni în nevoie la care ajungem.

Acest efort nu ar fi fost posibil fără sprijinul partenerilor noștri care ne ajută să continuăm:

Comments

comments

EnglishFrenchGermanItalianRomanianUkrainian