O echipă a Teatrului Mic din Rădăuți s-a reunit la Centrul Comunitar, în ziua de 15 ianuarie, pentru a-i aduce un omagiu Poetului Național.
Evenimentul a fost o inițiativă a Societătii pentru Cultură și Literatură Română în Bucovina, cu sprijinul nemijlocit al Asociației Rădăuțiul Civic.
Coordonatoarea întrunirii a fost publicista Mălina Anițoaei, secretar general al SCLRB.
La finalul întâlnirii, elevii au primit câte o diplomă, semnată de președintele Asociației Rădăuțiul Civic, Luca Ciubotaru, și de coordonatoarea evenimentului. Această diplomă se dorește a fi un prețios document spre amintirea momentelor trăite.
Elevii Vlad Tudor, Sofia Șestaliuc, Nicolas Zmoșu, Pavel Hrițcan, Anastasia Ungureanu, David Mihalescul, Anastasia Ungureanu au recitat cu emoția și fragilitatea specifice vârstei.
Să le dorim succes în toate, iar dacă teatrul va fi calea pe care și-o vor alege, aceasta să fie, fără îndoială, o izbândă!
Cum este de așteptat , și Ziua de 24 ianuarie rămâne în atenția Teatrului Mic din Rădăuți.
Succes, copii minunați!
