Rădăuțiul, pe harta inițiativei europene Meet & Code – o inițiativă menită să familiarizeze tinerii liceeni cu lumea tehnologiei și a programării

Peste 100 de elevi au participat la cele două evenimente online organizate de Asociația Rădăuțiul Civic dedicate elevilor liceelor din Rădăuți, în cadrul evenimentului Mentor-IT @ Rădăuți – un eveniment inedit menit să creeze un dialog între generații – între elevii care aspiră la o carieră în domeniul IT și tineri rădăuțeni care deja profesează în domeniu.

Fiecare eveniment a avut câte 6, respectiv 5 speakeri, tineri rădăuțeni care deja fac performanțe în acest domeniu.

Printre invitații celor două evenimente s-au numărat:

  • Ștefan Patachi – criptograf, absolvent al Universității din Copenhaga
  • Lorin Cojocariu, inginer, network administrator 
  • Ionuț Aconstantinese, Quality Assurance Manager
  • Mihaela Manoli, Java developer
  • Petru Cioată, Ruby Developer
  • Iulian Sadoveac, Software Engineer
  • Oriana Oniciuc, Data scientist
  • Nicu Spînu, entrepreneur
  • Paul Ruscior, entrepreneur
  • Raul Stehneiov, programme manager

Ne bucurăm că am deschis acest canal de dialog cu elevii și ne bucurăm că au fost atât de curioși și au avut atât de multe întrebări, profitând de faptul că niște tineri profesioniști din domeniu au avut un dialog pe teme atât de actuale și pentru un domeniu al viitorului cum este domeniul IT.

Au fost întrebări foarte diverse și numeroase, de la dificultățile întâmpinate de tinerii profesioniști până și-au clădit o carieră, la aspecte ce țin de motivația lor, pasiunea pentru un domeniu, descoperirea unui domeniu care să conducă la o carieră, primii pași spre angajare, succesele lor sau eșecurile acestora. Un adevărat cadru pentru dialog, mentorat, distrugerea unor mituri și stârnirea unor curiozități.

Bugetul proiectului a fost de 300 de euro și a fost folosit pentru a premia cei mai activi elevi, care au adresat întrebări speakerilor, cu vouchere pentru achiziționarea de dispozitive IT.

Evenimentul a făcut parte din seria de evenimente Meet & Code Europe, derulat în parteneriat cu Asociația TechSoup România și TechSoup Europe. https://meet-and-code.org/ro/ro/explore.

Ne bucurăm că am pus și Rădăuțiul pe hartă și am adus o bucurie pentru peste 100 de elevi din localitatea noastră!

Comments

comments