Săptămâna 6 la marginea conflictului

9-11 aprilie

Puterea unei comunități reiese, mai ales, din mobilizarea tinerei generații, sub îndrumarea dascălilor și susținerea părinților. Ei reprezintă viitorul nostru, dar și un exemplu de acțiune, mobilizare, empatie, sinceritate și sprijin.

Cu emoție în glas și lacrimi în ochi, elevii clasei a II-a A din cadrul Școlii Gimnaziele Bogdan Vodă din Rădăuți, împreună cu cea care le călăuzește pașii, doamna Camelia Șerban, au întâmpinat-o pe colega noastră Viviana Huțuleac, într-un cadru impresionant.

Toți elevii au pregătit mesaje de susținere și încurajare dedicate copiilor ucraineni și familiilor acestora. Aceste mesaje au fost însoțite și de donația de 1525 lei, menită să susțină activitățile asociației noastre în demersul de a ajuta refugiații din Ucraina.

Elevii clasei a IV-a B, împreună cu cea care le este dascăl, doamna Mirela Chidon Frunză, au donat jucării de pluș, care au ajuns deja la cortul din vama Siret și sunt distribuite copiilor ucraineni ce ne calcă pragul.

,,Întâlnirea cu toți acești elevi a fost una încărcată de emoție, un amalgam de zâmbete și lacrimi, de susținere din partea acestor minunate suflete și neputință în fața unor oameni răvășiți de durere, oameni care își împachetează viața într-o valiză și pleacă încotro văd cu ochii. Susținerea oferită de către acești copii extraordinari îmi dă puterea să merg mai departe și, împreună, să ne oferim suportul pentru ca lacrimile să dispară, iar zâmbetele să devină curcubeul lor”, ne-a transmis Viviana.

➡️ Sâmbătă , un bus cu alimente, haine și medicamente a plecat către Mănăstirea Bănceni, regiunea Cernăuți, acolo unde sunt adăpostiți peste 400 de copii în mod constant și care a găzduit de la începutul crizei umanitare mii de refugiați interni, din Ucraina. Mulțumim Școlii „Samson Bodnărescu” din Gălănești pentru susținerea oferită acestui transport!

➡️ Voluntarii noștri au păstrat tradiția întâlnirilor de sâmbătă unde împărtășesc diferite situații apărute de-a lungul săptâmânii, dar își fac și planurile pentru o nouă săptămână.

➡️ Primul transport comun al Asociației Rădăuțiul civic- IsraAid a ajuns la destinație, iar bunurile au fost distribuite oamenilor aflați în nevoie.

➡️ 40 de paturi de spital doante de organizația Helping Hands din Germania au fost trimise în dimineața zilei de luni către Khmelnitsky. Acestea vor ajunge la spitalul regional de acolo pentru îngrijirea bolnavilor și a celor care vin din zonele afectate de război.

➡️ Un bus cu alimente și obiecte de igienă a plecat în cursul zilei de luni din depozitul nostru către 40 de ucraineni stabiliți în Republica Moldova.

[ngg src=”galleries” ids=”5″ display=”basic_imagebrowser”]

12-15.04

➡ Un transport de alimente și produse de igienă a plecat miercuri către Hub-ul Regional din Cernăuți și către Liceul nr. 13 din Cernăuți, care primește zilnic între 60-80 de refugiați interni.Alimentele au fost asigurate de Crucea Roșie Suceava, iar restul produselor de Asociația Rădăuțiul Civic, într-un efort comun de a răspunde cererilor primite.Mulțumim elevilor de la Colegiul Național Eudoxiu Hurmuzachi pentru contribuția lor!

➡ Aproape 2 tone de alimente și produse de igienă au fost trimise ieri, în al doilea transport comun Rădăuțiul Civic – IsraAID Germany. Bunurile au fost transferate după frontieră cu destinația finală chiar în localitatea Bucha, orașul masacrat de curând.

➡ În ultimele zile am facilitat trimiterea în Ucraina a doi paleți de kit-uri chirurigicale donate de organizația Project HOPE. Bunurile au ajuns la spitalul de urgență din Cernăuți, care primește pacienți din toată Ucraina, în special din zone afectate.

Îi mulțumim lui David, de la Swiss Humanity pentru modul în care a suprins activitățile noastre și pentru tot ajutorul oferit.

[ngg src=”galleries” ids=”6″ display=”basic_imagebrowser”]

Eforturile și munca noastră nu ar fi avut o finalitate fără ajutorul comunității, ne puteți susține în continuare, astfel:
? Posibilitate de donație cu cardulhttps://www.radautiulcivic.ro/sustine-rc/
? Cont lei: RO43RNCB0241161686520001, Cod SWIFT: RNCBROBU
? Cont euro: RO38RNCB0074161686520002, Cod SWIFT: RNCBROBU, ambele deschise la BCR.
? Paypal: https://www.paypal.com/paypalme/radautiulcivicSV

? Sponsorizări deductibile ale companiilor: https://www.radautiulcivic.ro/acorda-o-sponsorizare-deductibila/

Menționați în detaliile plății ,,Ucraina”.

Toate veniturile și cheltuielile Fondului de Solidaritate pot fi vizualizate în timp real, aici.

Mulțumim tuturor donatorilor și oamenilor cu suflet mare implicați în eforturile noastre, fiecare gest contează enorm pentru acei oameni în nevoie la care ajungem.

Acest efort nu ar fi fost posibil fără sprijinul partenerilor noștri care ne ajută să continuăm:

Dă mai departe