România trece printr-o criză serioasă, la fel ca toată lumea, de altfel. După anunțarea situației de la Spitalul Județean Suceava, Spitalul Municipal Rădăuți a trecut în linia întâi.
La spitalul Rădăuți, este nevoie în continuare de materiale și echipamente de protecție (în special măști tip FFP2 sau FFP3, combinezoane, mănuși).
Într-o lună normală de funcționare, cheltuielile spitalului Rădăuți cu materiale sanitare sunt aproximativ 300.000 de lei, iar cele pentru medicamente pentru tratamentul pacienților sunt aproximativ 400.000 de lei, iar într-o perioadă de pandemie, cifrele sunt cu siguranță mult mai mari. Pentru trimestrul I, în urma discuției cu managerul spitalului ni s-a comunicat că bugetul spitalului fusese deja depășit cu aprox. 600.000 de lei.
În ultimele zile, comunitatea și-a arătat solidaritatea, dar ține de fiecare dintre noi să facem o diferență. Lansăm astăzi Fondul de urgență pentru Rădăuți, pentru a răspunde rapid și eficient nevoilor Spitalului Rădăuți și comunității.
Am decis, totodată, să punem în acest fond toți banii pe care asociația noastră îi avea în contul bancar, adică 6.000 de lei, bani cu care ne doream să amenajăm un centru comunitar în Rădăuți, însă în aceste zile, sistemul de sănătate are nevoie de fiecare contribuție a noastră, așa că punem această sumă în fondul de urgență.
În toată țara, ONG-urile s-au mobilizat impresionant. Spre exemplu, asociația „Zi de Bine” a cumpărat deja sute de materiale sanitare, trimise deja către spitale din țară. La Iași, un alt ONG, Casa Share a reușit să adune în câteva zile suma de 55.000 de dolari și să cumpere un aparat de testare performant din Coreea, care a crescut enorm capacitatea de testare.
Un ONG este că nu este legat de toată legislația ce ține de achiziții, poate cumpăra direct de la furnizori din străinătate (spre deosebire de instituții care pot cumpăra doar de pe SICAP), și are și modalități de donare mai diversificate.
Suntem în continuare în căutare de furnizori pentru:
- măști FFP2 sau FFP3
- combinezoane
Am încercat să simplificăm cât mai mult modul de donații: virament bancar, plată cu cardul, PayPal, iar acum suntem în discuții pentru posibilitatea de a dona și prin SMS pentru Fondul de urgență Rădăuți.
Poți să faci o donație direct în contul bancar:
Asociația „Rădăuțiul Civic”, Mun. Rădăuți, Str. Grănicerului nr. 10 A
Cont bancar: RO43RNCB0241161686520001, deschis în RON la Banca Comerciala Romana S.A
Poți să faci o donație prin plată direct cu cardul bancar
Poți dona și prin PayPal

SPONSORI
AUTO MOTO RĂDĂUȚI
MOIR BUCUREȘTI
SND VASI TRANSPORT VICOVU DE JOS