Ca măsură de protecție împotriva coronavirusului, circulația liberă a persoanelor în vârstă de peste 65 de ani a fost limitată în intervalul orar 11:00-13:00 și 20:00-21:00.
Pentru a veni în sprijinul acestora și mai ales a persoanelor vulnerabile, Primăria Rădăuți pune la dispoziție două numere de telefon la care aceștia pot solicita ajutor. Astfel, persoanele care au nevoie de alimente, produse de îngrijire sau medicamente, pot beneficia de sprijinul voluntarilor din cadrul acestui proiect.
Persoanele care sunt izolate și persoanele de peste 65 de ani pot apela la sprijinul Primăriei până la orele 22:00, la numerele de telefon 0755 155 402 și 0755 155 403.
Cumpărăturile sunt efectuate și livrate în cele mai bune condiții de siguranță, după un protocol prestabilit pentru voluntari, astfel asigurăm protecția atât a beneficiarilor cât și a voluntarilor din acest proiect. Contravaloarea produselor achiziționate se achită de către beneficiari.