CIVIC-LIT: rezultatele unui proiect pentru o societate civilă mai puternică (2025 – 2026)

După un an și jumătate de activitate, proiectul CIVIC-LIT – O societate civilă mai puternică pentru protejarea drepturilor fundamentale și a spațiului civic se încheie cu un set de instrumente, resurse și o rețea de organizații care vor rămâne la dispoziția societății civile și după finalizarea finanțării.

Proiectul a pornit de la o problemă concretă: organizațiile civice mici și mijlocii, mai ales cele din orașele medii și mici sau din mediul rural, au rareori resursele și expertiza juridică necesare pentru a-și apăra cauzele prin instrumente legale. CIVIC-LIT și-a propus să reducă acest decalaj de capacitate, oferind formare, resurse practice și un cadru de colaborare între organizații.

Am pornit de la nevoile reale ale organizațiilor

Înainte de a construi resursele, am vrut să înțelegem exact cu ce se confruntă organizațiile. Am aplicat un chestionar de evaluare a nevoilor, la care au răspuns 21 de organizații mici și mijlocii, iar concluziile le-am consolidat într-un raport de analiză a nevoilor.

Rezultatul a fost clar: înainte de a putea iniția litigii strategice, majoritatea organizațiilor mici au nevoie să își pună în ordine aspectele juridice de bază – actualizarea statutelor, contractele de voluntariat, obligațiile fiscale, protecția datelor. Am reorientat conținutul proiectului în funcție de aceste nevoi reale.

Un ghid juridic gratuit pentru ONG-uri

Cel mai amplu rezultat al proiectului este un ghid juridic practic, disponibil gratuit online și tipărit în 220 de exemplare distribuite în regiune și organizațiilor interesate.

Ghidul are două părți:

  • Partea I – aspectele juridice interne ale unui ONG: cadrul legal aplicabil (în special OG nr. 26/2000), organele de conducere, regimul fiscal și obligațiile de raportare, declararea beneficiarului real, activitățile cu minori, conformitatea GDPR, plus situațiile problematice frecvente și bunele practici asociate.
  • Partea II – instrumentele juridice pentru protejarea spațiului civic: dreptul de petiționare, accesul la informații de interes public (Legea nr. 544/2001), contenciosul administrativ, litigiile strategice, controlul de constituționalitate prin Avocatul Poporului, precum și mecanismele europene și internaționale (CEDO, CJUE, Comisia Europeană, Convenția de la Aarhus) și apărarea împotriva proceselor de tip SLAPP.

Aplicația „Access Info”: accesul la informații, la un click distanță

Am dezvoltat aplicația mobilă Access Info, prin care orice cetățean poate solicita cu ușurință informații de interes public de la instituțiile publice. Utilizatorul completează câteva date minime, iar aplicația generează automat solicitarea în formă juridică corectă și o trimite instituției vizate. Baza de date cuprinde deja 843 de instituții publice din România și este actualizată constant.

Aplicația este disponibilă pe Android și pe iOS și se află într-o fază de dezvoltare și testare.

Trei webinare și o rețea de organizații

Am organizat o serie de trei webinare dedicate liderilor și membrilor organizațiilor neguvernamentale din întreaga țară, la care au participat 130 de persoane. Împreună cu cele două evenimente de conștientizare organizate pentru comunitatea locală și cu întâlnirea rețelei de la Suceava, activitățile proiectului au reunit 130 de participanți, de peste trei ori mai mult decât ținta inițială de 45. Prezentările au fost susținute de av. Paul Vargan și av. Bianca Mihalache de la Societatea civilă Vargan & Vargan.

Formatul interactiv, care a îmbinat explicațiile teoretice cu exemple concrete și sesiuni de întrebări și răspunsuri, a fost apreciat de participanți. Puteți consulta prezentarea principalelor aspecte juridice discutate în cadrul webinarelor.

Pe 29 aprilie 2026, la Suceava, am reunit rețeaua de organizații formată în cadrul proiectului, cu sprijinul Asociației Hope 4 Humanity, pentru a pune bazele unei comunități de sprijin reciproc între organizațiile mici și mijlocii.

Asistență juridică pentru probleme concrete

Pornind de la problemele practice ridicate de organizații în cadrul webinarelor, am adăugat o componentă de asistență juridică prin care organizațiile au primit consultanță pe situații concrete: legislația voluntariatului, aspecte fiscale și de dreptul muncii, conformitate GDPR, actualizarea statutelor și a actelor constitutive. Numeroase organizații au primit răspunsuri punctuale de la avocații contractați, iar trei organizații au beneficiat de asistență concretă pentru situațiile juridice cu care se confruntau.

Contribuție la protecția împotriva proceselor SLAPP

Pe zona anti-SLAPP (Strategic Lawsuits Against Public Participation), procese menite să descurajeze participarea publică, am ales să sprijinim eforturile existente, nu să construim o structură paralelă. Ne-am alăturat coaliției coordonate de Asociația LiderJust, cu sprijinul Netherlands Helsinki Committee, contribuind la advocacy-ul privind transpunerea Directivei (UE) 2024/1069.

Am participat la întâlniri cu Avocatul Poporului, Ministerul Justiției și parlamentari și am co-semnat un memoriu de observații și propuneri transmis Ministerului Justiției alături de alte 37 de organizații. O parte dintre propuneri au fost preluate în proiectul de lege. De asemenea, președintele asociației a contribuit la ghidul anti-SLAPP realizat în cadrul coaliției.

Rezultatele proiectului, pe scurt

  • 21 de organizații au răspuns la chestionarul de evaluare a nevoilor;
  • un ghid juridic gratuit, distribuit în 220 de exemplare și disponibil online;
  • aplicația mobilă Access Info, cu 843 de instituții în baza de date, pe Android și iOS;
  • 190 de participanți la activitățile proiectului, față de o țintă de 45;
  • o rețea de organizații și juriști din județul Suceava și din toată țara;
  • o componentă de asistență juridică pentru probleme concrete;
  • contribuție la o lege națională, prin coaliția anti-SLAPP.

În presă

Lansarea ghidului juridic a fost preluată de mai multe publicații:

Proiectul „CIVIC-LIT – O societate civilă mai puternică pentru protejarea drepturilor fundamentale și a spațiului civic” a fost derulat de Asociația Rădăuțiul Civic în perioada ianuarie 2025 – mai 2026 și a fost finanțat de Transatlantic Foundation și co-finanțat de Uniunea Europeană, în cadrul programului PROTEUS.

Distribuie și altor prieteni:
error20
fb-share-icon0
Tweet 20
fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*