În data de 16 iulie făceam public cazul domnului G. Cârdei, iar la finalul lunii iulie arătam într-un articol faptul că atunci când cetățenii ridică probleme reale din comunitate, tot ei sunt cei care au puterea să-i determine pe aleșii locali să facă lucrurile potrivite.
Am aflat cu ocazia acelui articol că Primăria Rădăuți are în proprietate un număr de 387 de spații locative în Rădăuți, dintre care 97 sunt locuințe sociale. De pe urma acestor spații locative s-au încasat chirii în anul 2018 de peste 100.000 de euro, iar în prezent toate cele 387 de spații sunt ocupate de persoane fizice.
Arătam în acel articol că în urma mesajelor asociației Rădăuțiul Civic, a presei locale și județene, primăria a trimis niște muncitori care au reparat parțial acel zid, au pus două coli de tablă pentru a preveni ruperea altor bucăți din tavan și cam atât. Am solicitat în continuare mai multe măsuri printre care:
- repararea acoperișului care este spart
- curățarea bramei
- amplasarea unei toalete ecologice în acea bramă
- repararea integrală a zidurilor la interior.
- refacerea grupului sanitar.
În data de 10 august 2019 am fost din nou la domnul Gheorghe Cârdei, să vedem ce s-a mai întâmplat. Față de micile reparații de la finalul lunii iunie, între timp au mai fost trimiși câțiva muncitori care au văruit peretele exterior. Suntem cam ca în acea poveste cu „afară e vopsit gardul, înăuntru-i leopardul”. La fel și aici. Peretele din bramă a fost văruit și cam atât, înăuntru e la fel.
Dincolo de fereastra spartă veți putea vedea în continuare bucăți care se desprind din zid. I-am întrebat pe muncitorii de acolo de ce nu au reparat și acele porțiuni și mi-au răspuns „Pentru asta, vorbiți cu primarul. Noi ne ocupăm doar de partea exterioară”.
Tavanul locuinței are în continuare infiltrații, ceea ce era de așteptat, din moment ce acoperișul nu a fost reparat absolut deloc. Ce mai contează? Doar aceste lucruri nu se văd de oamenii care trec pe acolo, nu-i așa? Important e că e frumos, viu colorat.
Un grup sanitar mai apropiat de normalitate
Domnul Cârdei are de zilele trecute un grup sanitar cât de cât funcțional. Văzând că autoritățile nu dau vreun semn că ar mai face ceva în privința acelei locuințe, am achiziționat din pușculița grupului Rădăuțiul Civic materialele necesare, o chiuvetă, racorduri, o baterie (în valoare de aprox. 300 de lei) și cu ajutorul unui instalator inimos, Cristian Trandaf, ele au ajuns unde e nevoie de ele. Îi mulțumim pentru asta!
Sunt lucruri de bază ce puteau fi făcute de autorități de ani de zile, de luni bune de când acest om a tot scris petiție după petiție.
Brama care duce spre bazar – curățată
Mai jos scriam că ar fi cazul ca autoritățile să care măcar deșeurile din această bramă, lucru pe care l-au făcut și ne bucurăm. Sperăm să se și păstreze această curățenie.
Apreciem reacția promptă a autorităților și spunem din nou – aceste lucruri țin de normalitate, trebuiau făcute de multă vreme. Nu e nevoie ca niște voluntari sau organizații civice să tot atragă atenția asupra evidentului. Chiar și așa, brama, una dintre bramele centrale ale municipiului Rădăuți este departe de a fi demnă de acest nume.
Pe când o discuție serioasă despre centrul istoric al Rădăuțiului?
Noi, membrii asociației Rădăuțiul Civic și cred că orice rădăuțean care apreciază valoarea patrimoniului istoric așteptăm cu interes să vedem care sunt planurile primăriei în privința acestor clădiri istorice, când vor fi ele consolidate cu bani de la bugetul local sau din fonduri europene, așa cum s-a întâmplat și se întâmplă în alte orașe care se respectă.
Ne bucurăm totuși că muncitorii au avut inspirația să nu se atingă de tavanul extraordinar al bramei, uitat și acesta de cei care ar trebui să-l pună în valoare.
Alături, prin comparație, puteți să observați cum arată brama și interiorul bramei unde se află Hotelul și restaurantul „La Galan”. Oamenii sfințesc locul, nu-i așa?
Acesta este al 3-lea articol legat de această bramă care duce spre bazar, totul plecând de la condițiile inumane cu care ne-a sesizat domnul Gheorghe Cârdei, cetățean care are dreptul prin lege la o locuință asigurată de autoritățile locale. În continuare, chiria sa este una mărită peste pragul legal și omul își caută dreptatea, probabil ajungând chiar în instanță pentru condițiile în care a fost ținut.
Noi am făcut ceea ce ține de puterile noastre și vom continua să urmărim subiectul. Dacă am fi mai mulți cei care am lua atitudine constant cu privire la modul în care arată clădirile din patrimoniul istoric al Rădăuțiului, cu privire la nedreptățile din oraș, poate că am fi mai aproape de un oraș european pe care ni-l dorim cu toții.
Echipa asociației Rădăuțiul Civic