Trei luni de măsurători independente a calității aerului în Rădăuți

În luna Iunie a acestui an am instalat primul aparat de măsurare continuă a calității aerului din Rădăuți. Este un pas important pentru a înțelege în termeni relativi cum arată dinamica poluării în oraș. Calitatea aerului într-un oraș de dimensiunea Rădăuțiului este foarte complexă și foarte dificil de înțeles deorece sunt mulți parametri care joacă un rol important (umiditatea, curenții de aer, temperatura aerului etc.). De altfel, în aer pot exista diferiți poluanți precum monoxidul de carbon (CO), etilbenzenul, xilenul, oxizii și compușii de azot (NO, NO2, NOx), compușii și oxizii de sulf (SO2), toluenul, particulele de praf și polen (PM10), particulele solide de combustie (PM2.5) sau chiar compușii organici volatili precum formaldehida. Fiecare poluant vine cu riscurile de rigoare, iar pentru a măsura, observa și înțelege efectul și sursa acestora, este nevoie de aparate extrem de avansate amplasate în diferite puncte din oraș, iar măsurătorile să fie interpretate de specialiști.

Rădăuțiul Civic a instalat în Piața Garoafelor aparatul AirVisual care măsoară cu precizie mare doar un singur poluant. Este vorba despre particulele în suspensie PM2.5, care sunt recunoscute la nivel mondial ca fiind printre principalele cauzatoare de decese premature când vine vorba de poluare. Măsurătorile de pe aparat pot fi vizualizate în timp real pe pagina AirVisual sau, cu mai multe detalii explicative, pe pagina ce conține informații detaliate privind calitatea aerului, realizată de către Rădăuțiul Civic.

Cum analizăm rezultatele?

Aparatul măsoară din luna Iunie încontinuu concentrația de particule PM2.5 și scrie tabele ce pot fi vizualizate atât în timp real, cât și retrospectiv. Rădăuțiul Civic nu are autoritate și nici credit pentru o interpretare oficială a acestor măsurători, dar dorește să înțeleagă acest fenomen prin astfel de măsurători. Suntem o organizație independentă care dorește să observe dacă Rădăuțiul are probleme cu poluarea cu PM2.5 (deocamdată) și dacă putem găsi tipare și corelații între evenimentele care ar putea cauza poluare.

În fiecare zi, colegi de-ai noștri urmăresc valorile de concentrație datorită aplicației AirVisual și raportează într-un grup în care alți colegi analizează detalii precum traficul (prin prezența fizică sau prin intermediul camerelor instalate în centru), umiditatea, temperatura, apariția smog-ului etc. Astfel, ori de câte ori se observă depășiri ale limitei UE (n.r. 25 μg/m3), colegii discută și analizează diferite scenarii sau evenimente.

Lunar, datele sunt extrase de pe aparat și analizate în detaliu pentru a găsi tipare. Astfel, dorim să împărășim și cu cei din comunitatea locală măsurătorile și observațiile pe care le-am găsit în aceste trei luni de măsurători (Iunie, Iulie, August).

Iunie 2020

Măsurătorile de concentrație a PM2.5 din luna Iunie se pot observa în graficul de mai jos:

În acest grafic, dar și în cele ce vor urma, se pot observa următoarele elemente. Cu linie albastră este concentrația de PM2.5 în μg/m3 (micrograme pe metru cub), cu linie roșie – limita maximă stabilită la nivelul UE, care este de 25 μg/m3 în medie pe an, iar linia verde – media lunară calculată folosind măsurătorile zilnice din luna respectivă. Această valoare medie este cea care poate fi comparată cu limita UE.

La începutul lunii, se pot observa valori mari, care depășesc cu mult valorile medii legale, iar acest lucru se datorează faptului că aparatul a fost testat în diferite condiții de către colegii care s-au ocupat și cu instalarea lui. Aparatul a fost expus la fum, a fost verificat în trafic, a fost pus la țeava de eșapament a unei mașini, a fost suprasaturat cu CO2 etc. În zilele ce au urmat, concentrația de PM2.5 a fost sub media UE, ceea ce este îmbucurător. Cu toate acestea, au fost zile în care concentrația a depășit această valoare (ex. ziua de 29 Iunie). În luna Iunie, concentrația medie de PM2.5 a fost de 8.8 μg/m3, ceea ce înseamnă un aer destul de bun.

Iulie 2020

Graficul de concentrație din luna Iulie poate fi observat în figura de mai jos:

Comparativ cu luna Iunie, în luna Iulie s-au înregistrat mult mai multe depășiri ale limitei. Chiar la început, pe data de 3 Iulie (ora 5:26 dimineața) și 5 Iulie (ora 21:56), depășirile au fost mari. S-a ajuns la concentrații cu valori de aproape trei ori mai mari decât cele impuse de UE (aproximativ 70 μg/m3). Încă nu am găsit explicații pentru aceste depășiri.

Depășiri mai mici au urmat și în alte zile. Am încercat să identificăm un șablon și am descoperit că în zilele de 6, 15, 18, 21, 22 și 24, concentrație mai mare de PM2.5 a fost măsurată între orele 20:25 și 22:30. O serie de factori ar putea cauza astfel de depășiri – traficul din zonă și condițiile meteo. Cu toate acestea, acestea sunt doar suspiciuni în această etapă.

Deși au fost depășiri în mai multe zile, concentrația medie lunară a fost de aproximativ 9.2 μg/m3. Este o valoare un pic mai mare decât cea din Iunie și departe de limita UE.

August 2020

Graficul de concentrație din luna August poate fi observat în figura de mai jos:

În Luna August aerul a fost un pic mai poluat decât în Iunie și Iulie. Se pot observa din grafic mai multe depășiri de limită, iar în zilele de 18, 27 și 31, limita a fost depășită de cel puțin patru ori. Pe data de 18 la 6:58, aparatul a citit valori ale concentrației mult mai mari decât limita UE (~ 130 μg/m3), ceea ce face ca până acum să fie ziua cu cea mai mare depășire din ultimele trei luni (excluzând zilele de testări). În August, zilele de 5, 7 și 8 au avut două intervale în care s-au măsurat depășiri: dimineața înainte de ora 10:00 și seara după ora 20:00. În medie, în luna August, concentrația medie de PM2.5 a fost de aproximativ 10.4 μg/m3, ceea ce o pune pe primul loc la poluare până acum. Cauza poluării nu a fost încă identificată, dar începând cu Septembrie, am început să acumulăm mai multe informații externe care ar putea duce la identificarea unor surse.

Concluzii

Măsurătorile din lunile Iunie, Iulie și August indică valori ale concentrației de PM2.5 care sunt, în medie, sub limita UE, ceea ce înseamnă că Rădăuțiul a avut un aer bun, din acest punct de vedere1. În ceea ce privește concentrația de PM2.5, în fiecare lună au fost zile cu depășiri de limită, iar în August, ziua de 18 a fost cea mai poluată. Media lunară a fost sub 11 μg/m3, ceea ce este departe de limita stabilită de UE (25 μg/m3).

Un aparat inteligent și precis de măsurare a concentrației de PM2.5 este cu siguranță o unealtă foarte importantă pentru a ajuta să înțelegem o parte din dinamica poluării într-un oraș ca Rădăuți. Cu toate acestea, nu este îndeajuns, din cauza prezenței unor fenomene extrem de complexe care ne împiedică să interpretăm corect sau precis aceste măsurători, cel puțin deocamdată. Este foarte ușor să tragem o concluzie greșită din măsurători în lipsa unor corelări corecte, ceea ce ar putea duce la decizii locale eronate. Cu toate acestea, având acces la astfel de măsurători și acumulând informații din diferite surse vom putea, pe viitor, să avem o imagine din ce în ce mai clară care ne va ajuta să identificăm parametrii care joacă un rol important privind sănătatea oamenilor din comunitate.

Aceste trei luni de măsurători și observații ne-au făcut mai alerți și mai atenți la detaliile care pot duce la identificarea evenimentelor cauzatoare de poluare. De altfel, se poate observa că accesul la un aparat foarte precis sau scump nu este îndeajuns pentru a trage o concluzie finală privind calitatea aerului, ci sunt necesari ani de măsurători și observații cu diferite alte instrumente. Din păcate, Rădăuțiul a pierdut mult timp care ar putut fi folosit pentru a construi un sistem inteligent de monitorizare, gestionare și înțelegere a calității aerului. Vom încerca în permanență să generăm rapoarte independente și să împărtășim cu cei din comunitate concluziile și observațiile noastre.

Rădăuțiul Civic nu a abandonat niciun moment ideea extinderii sistemului independent de monitorizare a aerului, depunând în luna august o aplicație la programul StartONG al Kaufland România pentru achiziționarea unor aparate de monitorizare a calității aerului, care, din păcate, a fost respinsă. Vom continua să căutăm alte surse de finanțare pentru acest efort

Erori și incertitudini

Aparatul AirVisual, deși este un aparat foarte avansat și calibrat, are o precizie de 86% comparativ cu aparate avansate de laborator, precizie pe care trebuie să o luăm în considerare de fiecare dată când raportăm și citim valorile de concentrație. Chiar și cu o astfel de precizie, valorile de concentrație măsurate în cele trei luni nu schimbă concluziile și observațiile, iar trendul relativ și tiparele rămân valabile.

  1. . În acest context, calitatea aerului se referă doar la partea de particule PM2.5. Nu putem trage o concluzie în privința altor factori poluatori precum NOx, formladehidă, SOx etc. care ar putea juca un rol foarte important.
Dă mai departe

Trackback-uri și pingback-uri 3

  1. Luna Septembrie a fost cea mai poluată lună de când facem măsurători - Rădăuțiul civic
  2. Raport de activitate: Anul 2020 în Comunitatea Rădăuțiul Civic - un an al solidarității și al puterii colective - Rădăuțiul civic
  3. Luna Septembrie a fost cea mai poluată lună de când facem măsurători - Rădăuțiul civic

Comentariile sunt închise.