Efortul de salvare a clădirilor istorice al Asociației Rădăuțiul Civic, premiat la nivel național

Efortul voluntarilor din asociația Rădăuțiul Civic început din primele luni ale anului 2020, cel de a se opune construcțiilor ilegale și de a salva o părticică dintr-o aripă a patrulaterului orașului, transformând-o într-un centru comunitar, a fost premiat zilele trecute la nivel național, la cea de a 11-a ediție a Galei Premiilor Participării Publice, alături de alte 9 inițiative civice din toată țara. Toate inițiativele înscrise au fost evaluate de un juriu format din persoane consacrate din societatea civilă sau jurnaliști cu experiență și alături de grupul civic de la Bilca (cel care a reușit să determine autoritățile să transmită pentru prima dată ședințele de consiliu local live), am reușit să aducem 2 din 10 premii de la nivel național în județul Suceava, unul revenind asociației noastre.

Vă mulțumim tuturor celor care ne-ați susținut și ne susțineți în acest efort și care vă doriți, la fel ca noi, să vedem clădirile istorice restaurate și puse în valoare, iar centrul istoric să aparțină pietonilor, nu mașinilor. Sunt, probabil, ultimii ani în care vom mai putea face ceva, înainte să devină niște ruine, gata să dispară odată cu istoria orașului pe care o poartă.

________

Bucovina e printre cele mai frumoase și pitorești destinații de la noi din țară, asta o spune orice turist care a ajuns măcar o dată aici. Rădăuțiul nu face excepție, cu minunatele clădiri de influență austro-ungară, neo-clasice, absolut superbe, care au trecut ca prin minune și de anii ’80, când regimul comunist începuse demolările. Asta până la apariția dezvoltatorilor imobiliari cu influență, care construiesc în zonele monumentelor istorice sau chiar în situri arheologice. Odată bijuteriile arhitecturale ale orașului, devin pe zi ce trece niște clădiri lăsate în paragină, din cauza lipsei de interes a autorităților. Iar clădirile noi răsar ca ciupercile, unele dintre ele chiar fără autorizații de construcție.

✊ Asociația Rădăuțiul Civic a început lupta cu autoritățile locale, pentru apărarea acestor clădiri și pentru stoparea construcțiilor ilegale. Și, ca orice luptă dusă cu statul, pare mai întâi că e în van. Așa că au perseverat și au adunat în jurul inițiativei și mai mulți rădăuțeni sătui de situație. Ce au reușit? Ceva extraordinar – au oprit lucrările din centrul orașului, au convins autoritățile să amendeze firmele care construiau necontrolat și au sesizat prefectura să anuleze autorizațiile emise. Iar în 2020, după o investiție de 10.000 de euro și implicarea a peste 50 de voluntari, au reușit să renoveze o clădire în stare avansată de degradare și au transformat-o în centru comunitar.

Citește întreaga poveste aici: 

Distribuie și altor prieteni:
error20
fb-share-icon0
Tweet 20
fb-share-icon20