Peste 60 de grupuri și organizații neguvernamentale cer Guvernului să renunțe la proiectul de lege inițiat de Ministerul Justiției privind modificarea legilor justiției

Azi, 17 octombrie 2017, 66 de organizații, printre care și grupul „Rădăuțiul Civic” cer Guvernului să renunțe la proiectul de lege inițiat de Ministerul Justiției privind modificarea legilor justiției. Acestea au trimis o scrisoare premierului și ministrului justiției prin care cer renunțarea la actualul proiect și reluarea dezbaterilor privind modificarea legilor justiției. Ele au arătat că justiția română a cunoscut progrese importante în perioada preaderării la Uniunea Europeană și ulterior, iar acum este nevoie doar de o ajustare în vederea eficientizării, nicidecum de o întoarcere în timp.

Semnatarii sunt organizații neguvernamentale, grupuri civice sau asociații studențești din România și din afara țării. În condițiile în care Consiliul Superior al Magistraturii a avizat negativ acest proiect de lege și aproape 4000 de magistrați, nominal, au cerut retragerea proiectului, credem că se impune ca opinia specialiștilor  să fie ascultată, precum și  organizarea unor dezbateri autentice cu privire la aspectele ce trebuie promovate. Orice modificări se intenționează, ele trebuie să ducă la o consolidare a independenței justiției și la continuarea luptei împotriva corupției.

În perioada 13-15 octombrie, o delegație formată din 6 membri „Rădăuțiul Civic” a participat la întâlnirea rețelei „Contract România” de la Sibiu, unde am cunoscut grupuri civice din toată țara, grupuri de cetățeni de toate vârstele și de toate categoriile sociale care își doresc să creeze schimbări pozitive pentru comunitățile lor. Printre valorile noastre comune se numără și cele referitoare la un sistem de justiție independent, fără ingerințe politice, unul care să asigure respectarea legii de către toată lumea, o condiție necesară dezvoltării oricărui stat. Pentru aceste motive, ne-am alăturat acestui demers prin grupul „Rădăuțiul Civic” pentru că noi credem într-o justiție independentă și credem în nevoia de integritate în funcțiile publice.

––

Mai jos regăsiți scrisoarea integrală adresată organizațiile semnatare:

Către Guvernul României, Domnului Prim-ministru Mihai Tudose,

Către Ministrul Justiției, Domnului profesor univ. dr. Tudorel Toader,

Stimate domnule Prim-Ministru al României,

Stimate domnule Ministru al Justiției,

 

Am luat act de intenția Ministerului Justiției, exprimată în data de 23 august 2017, de a propune Guvernului României un proiect de lege pentru modificarea pachetului de legi privind justiția – Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară și Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

De asemenea, am luat cunoștință de modificările propuse de Ministerul Justiției  prin  proiectul aflat în prezent în procedură de avizare. Față de conținutul acestuia, prin prezenta cerere formulată în temeiul Ordonanței Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activității de solutionare a petițiilor, organizațiile semnatare din România și diaspora vă solicită în mod ferm retragerea proiectului de lege și reluarea dezbaterilor cu privire la căile de eficientizare a justiției.

Astfel, ca o condiție pentru aderarea României la Uniunea Europeană, justiția română a fost reformată în anii 2004-2005. Atunci s-a consolidat din punct de vedere normativ independența justiției și a avut loc separarea administrativă și funcțională a Ministerului Justiției de Consiliul Superior al Magistraturii. Începând de atunci CSM a preluat gestionarea carierei magistraților, inclusiv a atribuțiilor de control asupra activității acestora și asupra managementului instanțelor și parchetelor și tot în acea perioadă s-a înființat Direcția Națională Anticorupție. Grație acestor modificări esențiale și, astfel, magistrații având securizată cariera în fața influențelor politicului, s-a ajuns la soluționarea unor cauze cu persoane având poziții importante în România, ieșind astfel la iveală corupția sistemică din cadrul instituțiilor și autorităților publice.

Ulterior, încrederea cetățenilor români în justiție a crescut în mod constant în ultimii 10 ani. În scurt timp, România a devenit model regional și european de luptă împotriva corupției la nivelul instituțiilor judiciare. De altfel, rezultatele pozitive ale acesteia au fost subliniate în rapoartele întocmite de  Comisia Europeană  în  cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare, mai ales în ultimii trei ani. Drept urmare, suntem conștienți că în prezent nu este nevoie de o nouă reformare, ci de o îmbunătățire a organizării justiției în vederea eficientizării sale. Aceste ajustări trebuie însă discutate în mod real cu magistrații și societatea civilă. Reamintim că – în final – societatea românească în ansamblu este beneficiara actului de justiție.

Față de proiectul postat pe site-ul Ministerului Justiției, organizațiile semnatare nu pot fi de acord cu prevederi care să permită controlul magistraților de către organisme aflate în subordinea politicului, care să întărească poziția ministrului în decizia politică cu privire la cariera magistraților procurori de la vârful Ministerului Public, a DNA și a DIICOT, care să ducă la crearea unor structuri distincte pentru urmărirea penală doar a magistraților sau care să înlăture șansele ca tinerii sub 30 ani să fie promovați în sistemul judiciar. România are nevoie de stabilitate instituțională a sistemului juridic. Or, noi credem că modificările propuse exprimă de fapt intențiile reale ale Ministerului Justiției de recreare a unor pârghii de control asupra justiției și că ele, de fapt, vulnerabilizează întregul proiect.

În condițiile în care Consiliul Superior al Magistraturii a avizat negativ acest proiect de lege și aproape 4000 de magistrați, nominal, au cerut retragerea proiectului, credem că se impune ca opinia specialiștilor  să fie ascultată, precum și  organizarea unor dezbateri autentice cu privire la aspectele ce trebuie promovate.

Mai mult, față de interesul sporit manifestat de societatea civilă în legătură cu funcționarea sistemului judiciar, credem că prealabil oricărei modificări structurale este nevoie de discuții ample în special cu organizațiile ce au drept obiectiv reforma justiției și drepturile omului. Orice modificări se intenționează, ele trebuie să ducă la o consolidare a independenței justiției și la continuarea luptei împotriva corupției pe coordonatele reformei începute în 2004-2005.

Asociațiile și grupurile civice semnatare:

  1. Aradul Civic, membră a rețelei civice Contract România
  2. Asociația ACCEPT
  3. Activ Civic
  4. Ariergarda Timișoara
  5. ARAS – filiala Timișoara
  6. Asociația pentru Dezvoltare GHEPart, Curtea de Argeş
  7. Asociația BAFI („Bucuria de a fi”), Rădăuți
  8. Asociația ARAS
  9. Asociația Culturală Diogene
  10. Asociatia Civica si Umanitara Mana Ajutatoare
  11. Asociația PRODEMOCRAȚIA
  12. Asociația SPICC
  13. Asociația Studenților la Drept, Iași
  14. Asociația Studenților de la Facultatea de Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării
  15. Asociația Ține de noi
  16. Canada Save Roșia
  17. CENTRAS – Centrulde Asistență pentru Organizații Neguvernamentale
  18. Centrul de Actiune pentru Egalitate si Drepturile Omului (ACTEDO)
  19. Centrul Român pentru Politici Europene
  20. CIVICA Iași, membră a rețelei civice Contract România
  21. Comunitatea Declic
  22. Consiliul Tineretului din România
  23. Corupția ucide
  24. #Cuzavreadreptate Iasi
  25. Dăruiește Viața
  26. ELSA Timișoara
  27. Evoluție în Instituție, membră a rețelei civice Contract România
  28. Freedom House
  29. Frontline Club Bucharest
  30. Funky Citizens
  31. Geeks 4 Democracy
  32. Grupul de Dialog Social
  33. Grupul Ștafeta Steagului Uniunii Europene
  34. Inițiativa Craiova, membră a rețelei civice Contract România
  35. Inițiativa România, membră a rețelei civice Contract România
  36. Inițiativa Timișoara, membră a rețelei civice Contract România
  37. Liderjust, București
  38. Liga Studenților IAȘI
  39. Mureșul Civic
  40. Oradea Civică, membră a rețelei civice Contract România
  41. Organizația Studenților din Universitatea de Vest Timișoara
  42. Institutul pentru Politici Publice, membră a rețelei civice Contract România
  43. Platforma România 100
  44. Pieces of Heaven
  45. Protestari PRODEMOCRAȚIE Londra
  46. Rădăuțiul civic
  47. #REZISTENȚA, București
  48. #Rezist Birmingham WMW
  49. #Rezist Bruxelles
  50. #Rezist Lyon
  51. #Rezist Milano, membră a rețelei civice Contract România
  52. #Rezist Munchen
  53. #Rezist Paris
  54. #Rezist  Torino
  55. #Resist Toronto
  56. #Rezist Zurich
  57. Romania As We Want It, Milano
  58. RomBel, Comunitatea Românilor din Belgia
  59. Societatea Europeană pentru Justiție
  60. Societatea Timișoara
  61. SPICC
  62. Trei Compas
  63. Umbrela Anticorupție Cluj
  64. Valea Jiului Society, membră a rețelei civice Contract România
  65. Voci pentru Democraţie şi Justiţie (VeDemJust), membră a rețelei civice Contract România
  66. Go 4 Education
  67. GRASP Bruxelles
Distribuie și altor prieteni:
error20
fb-share-icon0
Tweet 20
fb-share-icon20

Trackback-uri și pingback-uri 3

  1. Grupul „Rădăuțiul Civic” solicită Guvernului să renunțe la proiectul privind modificarea legilor justiției | SuceavaNews.ro
  2. Grupul „Rădăuțiul Civic” solicită Guvernului să renunțe la proiectul privind modificarea legilor justiției - Exclusiv24.net
  3. Grupul „Rădăuțiul Civic” solicită Guvernului să renunțe la proiectul privind modificarea legilor justiției | Moldova24

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*