79 de ani de la deportările din Bucovina, Herța și Basarabia (Blog)

Luna aceasta se împlinesc 79 de ani de la deportările din regiunile Bucovinei, Herței și Basarabia. În iunie 1941, regimul sovietic, caracterizat de o asprime și o barbarie incalificabilă, a decis relocarea multor familii în lagărele de muncă forțată: gulagurile din Siberia și stepele din Kazahstan.

„De obicei, o echipă formată din doi-trei militari înarmați și un lucrător al securității (NKVD) bătea la geamul casei, în plină noapte, luînd prin surprindere gospodarii. Într-un sfert de oră să fiți gata! Acesta era ordinul care li se dădea oamenilor cuprinși de spaimă de cele întîmplate, neînțelegînd unde merg și de ce. Deseori, printre cei care veneau să ridice oamenii se găsea și binevoitorul sau binefăcătorul care a denunțat familia și, astfel, ajuta NKVD-ul să depisteze elementele periculoase. Deportaților le era permis să ia cîte 10 kg de fiecare persoană, numai că, de multe ori, tot ce era mai de preț sau mai util în bagajele celor deportați le împărțeau între ei cei care i-au ridicat în miez de noapte. Îndată, erau urcați în camioane sau chiar – în unele sate – în căruțe, fiind duși pînă la gara de trenuri.”

Drumul cu trenul era la fel de anevoios. De obicei o călătorie dura în jur de 2 săptămâni, timp în care cei deportați trebuiau să trăiască din rația mică de apă și pâine. Poate cel mai bun exemplu a fost Anița Nandriș-Cudla, care a lăsat în scris cele trăite de bucovineni în timpul deportărilor și al muncii în gulag. „Prin câte poate trece o ființă ominiască fără să-și dia seama”…  așa își începe povestea Anița, o femeie „cu trei clase primare si suflet cat o istorie nationala” în Cartea 20 de ani în Siberia. În Rădăuți sunt înmormântați mama Aniței și doi dintre cei doi fii. Aceștia și-au petrecut copilăria și tinerețea înfruntând foamea, boala și gerul Siberiei, dar au avut voința sâ-și depășească suferința și să devină – doi dintre ei doctori, iar unul,  profesor universitar.

Seria acestor deportări a fost întreruptă ca urmare a intrării României în război pentru redobândirea Basarabiei și a Nordului Bucovinei.  După anul 1945, seria deportărilor a continuat.

Majoritatea românilor deportați au murit. Așa se explică de ce în nordul Bucovinei doar 20% din populație a rămas de etnie română. Bucovinenii din Nord mai păstrează încă vie amintirea celor care au luat calea gulagului. Unii dintre ei au apucat să-și mai revadă locurile natale. Pentru alții, Siberia și Kazahstanul au fost ultima destinație.

Un articol scris de Gabriel Chiraș, masterand al Facultății de Istorie, Univ. „Al. I. Cuza”, Iași

Distribuie și altor prieteni:
error20
fb-share-icon0
Tweet 20
fb-share-icon20