Construcția ilegală din centrul Rădăuțiului și pasivitatea autorităților. Am sesizat organele de urmărire penală!

Starea de fapt

În data de 24 septembrie 2019, asociația noastră a semnalat public o serie de lucrări efectuate de către compania SC PIGAL COM SRL, în zona Piața Unirii Rădăuți, pe partea estică a Magazinului general, în apropierea corpului de sticlă, pentru care am apreciat că nu există o autorizație de construire.

Construcția a fost începută în spațiul Magazinului General, care este deținut de mai multe companii. Societatea SC PIGAL COM SRL este deținută de doamna Viorica Plămadă, soția controversatului om de afaceri rădăuțean Iacov Plămadă, condamnat definitiv în trecut pentru diverse infracțiuni și are sediul în localitatea Dornești.

În data de 25 septembrie, lucrările au continuat, inclusiv până noaptea târziu, motiv pentru care asociația noastră a sesizat în scris Primăria Municipiului Rădăuți și a cerut ca angajații Direcției de Urbanism să ia măsuri, întrebând totodată dacă această lucrare avea sau nu autorizație de construire.

Așa cum anticipasem, Primăria ne-a confirmat că această firmă nu avea autorizație de construire și că în data de 27 septembrie a întocmit un proces verbal prin care a constatat contravenția și a dispus sistarea lucrărilor.

Primăria se face că sancționează neregulile

Deși anterior domnul primar Nistor Tătar afirma faptul că li s-au aplicat „două amenzi de câte 30.000 de lei” firmei SC PIGAL COM SRL.

În realitate, este vorba de o singură amendă de 2.000 de lei și sistarea lucrărilor prin Procesul Verbal nr. 12 din data de 27 septembrie 2019 pe care îl publicăm mai jos. Practic, Primăria a preferat să aplice o amendă minimală (2.000 de lei ce poate să fie înjumătățită dacă e plătită în 15 zile), în condițiile în care legea permite amendarea celui care construiește ilegal cu sume de până la 100.000 de lei, ulterior dispunând „intrarea în legalitate până pe 30 noiembrie”. Pe scurt, i-a dat timp celui care construiește ilegal să obțină autorizația de construire.

În zilele de 28 septembrie, 30 septembrie, 2 octombrie, 10 octombrie și până în prezent, lucrările au continuat. Potrivit art. 24 lit. b) din Legea nr. 50/1991: „Art. 24. –   Constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă următoarele fapte: b) continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente, potrivit legii”. Așadar, continuarea lucrărilor în toate aceste zile reprezintă infracțiune, iar autoritățile locale (primarul Municipiului Rădăuți, inspectorii de urbanism) cunoșteau acest lucru și au fost și sesizați cu privire la acesta.

O primărie nu poate asista pasivă cum se construiește în centrul orașului fără să facă nimic sau să afirme că nu are niciun instrument la dispoziție. Conducerea primăriei avea obligația legală să sesizeze organele de urmărire penală.

Mai mult, pe perioada lucrărilor a fost distrus și trotuarul din fața respectivei porțiuni a Magazinului general.

Poliția Municipiului Rădăuți s-a deplasat abia în urma unui apel la 112, iar atunci nu a întocmit niciun act de constatare

În data de 2 octombrie 2019, observând continuarea lucrărilor, am apelat Poliția Municipiului Rădăuți pentru a sesiza săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 24 lit. b) din Legea nr. 50/1991, discutând cu domnul ofițer de poliție Țugui Cazac George. În urma acestui apel, la locul faptei (care era în derulare) s-a deplasat un echipaj al Poliției Locale Rădăuți (nu al Poliției Municipiului Rădăuți – aparținând MAI), deși conform legii, Poliția Română este obligată să verifice faptele semnalate.

Abia în urma unui apel la numărul național de urgență 112, direcționat către IPJ Suceava la ora 18:36 de minute, în aceeași seară, un echipaj al Poliției Rădăuți s-a deplasat la locul faptei, însă nu avem informații asupra constatării respectivei infracțiuni.

Martori oculari ne-au povestit cum echipajul de poliție își cerea oarecum scuze de la afacerisul Iacov Plămadă pentru faptul că au fost nevoiți să-l deranjeze în urma unui apel la 112.

Am cerut Inspectoratului Județean de Poliție Suceava să ne comunice ce a constatat acel echipaj și să ne transmită o copie a fișei de constatare din acea seară. IPJ Suceava ne răspunde că fișa de constatare este un document „de uz intern”. Mai mult, IPJ Suceava ne spune că a invitat reprezentatul firmei la Poliție, iar dacă nu se prezintă într-un anume termen (nu știm care), va aplica legea.

Acea fișă de intervenție este un document de interes public, iar IPJ are toate șansele să piardă cu glorie un proces în instanță pentru că nu ne comunică ce a făcut Poliția Rădăuți în urma sesizării, așa că am făcut reclamație administrativă și s-ar putea chiar să ajungem în instanță.

În realitate, nu s-a întocmit niciun document constatator în seara în care am sunat la 112, motiv pentru care am cerut cercetarea disciplinară a polițiștilor care au fost acolo. Cum e posibil să suni la Poliția Română cu speranța că va constata în sfârșit cineva infracțiunea de a continua construirea fără autorizație și să nu se întâmple nimic?

Primăria avea obligația legală de a sesiza organele de urmărire penală

Mai mult, în ziua respectivă, anterior apelării Poliției Municipiului Rădăuți și numărului de urgență 112, l-am contactat telefonic pe primarul Municipiului Rădăuți și l-am întrebat de ce Primăria Municipiului Rădăuți nu sesizează organele de urmărire penală și asistă la construirea de spații comerciale, în mod ilegal, aflate chiar în centrul Municipiului Rădăuți. Ni s-a răspuns că primăria nu are ce face și că a fost dată în lucru sarcina redactării unui astfel de denunț.

În data de 4 octombrie 2019 am cerut în scris Primăriei Municipiului Rădăuți același lucru, sesizarea organelor de urmărire penală, însă până în prezent nu am primit niciun răspunss. Potrivit art. 267 din Codul penal, “funcționarul public care, luând cunoștință de săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală în legătură cu serviciul în cadrul căruia își îndeplinește sarcinile, omite sesizarea de îndată a organelor de urmărire penală se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă”.

Date fiind toate aceste lucruri, dată fiind pasivitatea autorităților, nu ne-a rămas decât să cerem ca legea să fie respectată, așa că în cursul zilelor trecute, am depus un denunț către organele de urmărire penală și l-am trimis către Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți.

Am menționat în acest denunț infracțiunea de continuare a lucrărilor fără autorizație după sistarea lor de către autorități. Lucrările au fost executate având drept beneficiar firma controlată de omul de afaceri Iacov Plămadă. De asemenea, am menționat și omisiunea autorităților locale de a sesiza organele legii, probabil pentru a nu deranja. Cum este posibil să fie nevoie ca cetățenii să se lupte cu un astfel de sistem, unde inclusiv instituțiile publice (Primăria, Poliția) parcă așteaptă ca acea construcție să fie finalizată?

Mulțumim tuturor celor care ne-au scris și ne-au încurajat să mergem până la capăt cu acest demers. Din cauza faptului că fiecare a făcut ce a vrut, indiferent de legi sau reguli, centrul Rădăuțiului a ajuns în starea actuală. Mai jos este o imagine cu lucrările continuate chiar și ieri, 23 octombrie 2019.

Comments

comments

2 Trackbacks & Pingbacks

  1. Comunicat de presă - Asociația Rădăuțiul civic sesizează organele de urmărire penală cu privire la o construcție ilegală din centrul municipiului. - Foto - JurnaldeRadauti.ro
  2. Comunicat de presă – Asociația Rădăuțiul civic sesizează organele de urmărire penală cu privire la o construcție ilegală din centrul municipiului. – Foto – Jurnal FM

Comments are closed.