Cerem Gărzii de mediu Suceava și instituției „Apele Române – Suceava” să verifice și să confirme dacă deversarea apei reziduale din zona Podul Vlădichii este legală

În urmă cu o săptămână am ecologizat alături de aproape 80 de voluntari albia Suceviței din zona „Podul Vlădichii” pentru a da un exemplu cetățenilor și tuturor celor care ne calcă meleagurile că trebuie să avem grijă de natură.  Am adunat din acea zonă peste 80 de saci plini de deșeuri și fiind chiar la intrarea în Rădăuți ne-am dorit să nu fie aceasta prima impresie a celor care ajung în zonă.

În același timp, chiar lângă Podul Vlădichii, am descoperit o deversare de apă reziduală de la compania „Ital Graniti”, chiar în albia râului Sucevița. Mai jos sunt imaginile. Apa provine, credem, de la tăierea granitului, însă este deversată direct în albia râului și după câțiva zeci de metri, se unește cu acesta. Am sunat marți, 29 august, la companie aducându-le la cunoștință că am văzut această deversare și i-am întrebat dacă este în regulă. Răspunsul companiei a fost că totul este în regulă, că lunar sunt luate probe de apă de către „Apele Române” și că deversarea nu prezintă niciun pericol. Dat fiind că este o problemă de interes local, am rugat instituțiile cu atribuții în domeniu să ne confirme dacă este în regulă, dacă deversarea este legală și, în caz contrar, să ia măsurile corespunzătoare conform atribuțiilor lor.

Fără să supărăm pe nimeni, dacă totul este legal, compania nu are niciun motiv să își creeze o antipatie față de noi.

La primirea răspunsului instituțiilor, îl vom publica și în acest fel, vom elimina orice dubiu și vom putea comunica tuturor celor care s-au arătat îngrijorați de respectiva deversare exact cum stau lucrurile.

Ne dorim să fim mai mulți cei cărora le pasă de problemele comunității și caută soluții pentru rezolvarea lor, de aceea spunem bun venit oricărui rădăuțean sau cetățean în general care vrea să ni se alăture.

Echipa Rădăuțiul Civic

P.S. Aici se regăsesc adresele trimise către Garda de Mediu Suceava și Apele Române Suceava. De la Garda de Mediu am primit deja număr de înregistrare. Cum vom primi răspunsul, îl vom comunica public.

Sesizare-Apele-Române-deversare-apă-poluată-râul-Sucevița-Rădăuți

Sesizare-Garda-de-Mediu-deversare-apă-poluată-râul-Sucevița-Rădăuți

1 Trackbacks & Pingbacks

  1. Victorie civică - Companie obligată să remedieze deversarea de apă industrială la „Podul Vlădichii” în urma sesizărilor grupului „Rădăuțiul Civic” - Rădăuțiul civic

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*