Bucovina la Centenar – 4 octombrie 1918 – începutul luptei politice pentru unirea Bucovinei cu Regatul României

Ne apropiem cu pași repezi de comemorarea evenimentelor care au precedat Unirea Bucovinei cu Regatul României. În luna octombrie a anului 1918, lupta politică a românilor bucovineni s-a intensificat.  Austro-Ungaria, care demonstra că își trăiește ultimele zile ca imperiu multinațional, a permis naționalităților conlocuitoare  începerea unei  campanii politice care milita pentru  autonomie, iar apoi pentru unire. Intențiile politice s-au amplificat și datorită popularizării doctrinei lui W. Wilson, președintele american care a elaborat „Cele 14 puncte”, care printre altele prevedea ca granițele Austro-Ungariei să fie reajustate pe baza principiului autodeterminării naționalităților. O definiție asupra principiului naționalităților a oferit chiar A. C. Popovici în 1906: „Acest drept al naţionalităţilor – scria A.C. Popovici – rezultă din conştiinţa naţională, care pretinde constituirea unei naţionalităţi într-o formă de stat şi se întemeiază pe suveranitatea naţională a poporului conştient de naţionalitatea sa. Cu aceasta este motivat şi dreptul naţionalităţilor de a ieşi din legăturile politice străine şi a se uni cu eventualele state de naţionalitate comună într-un singur stat naţional şi independent”.

În acest sens era vizată și Bucovina. Deja la momentul de care vorbim, existau mai multe facțiuni politice care doreau autonomia și împărțirea Bucovinei, dar și altele care susțineau unirea necondiționată cu Regatul României. Întrucât și ucrainienii își revendicau o parte din teritoriul Bucovinei, lupta românilor pentru unire s-a urgentat.  În acest timp, atât românii cât și ucrainienii duceau o luptă de informare și propagandă asupra intențiilor care aveau să fie puse în aplicare după  ce Austro-Ungaria s-ar fi dezmembrat.

Dincolo de propaganda propriu-zisă în teritoriul Bucovinei, deputații români au mediat pentru recunoașterea Bucovinei ca provincie autonomă la Viena. Pentru că avea statut de ducat încă din 1861, Bucovina era reprezentată prin dieta locală dar și cea din capitala austriacă. Dieta Bucovinei era formată din 69-70 de membri: episcopul ortodox al Bucovinei era membru de drept.  Isopescu-Grecul, deputat la acea vreme în Parlamentul din Viena, a fost unul dintre adepții planurilor austriece de organizare a Bucovinei, susținând federalizarea imperiului Austro-Ungar. A susținut o bucată de vreme și împărțirea Bucovinei către români și ucrainieni.

În octombrie 1918, când era deja evidentă neputința  austriacă, Constantin Isopescu-Grecul  și-a schimbat radical viziunea. S-a disociat de Aurel Onciul  (membru în Dieta Bucovinei, rival al lui Iancu Flondor și principal susținător al drepturilor ucrainienilor asupra Bucovinei de Nord) și a început să susțină public ideea unei Bucovine nedezmembrate, asociindu-se facțiunii lui Iancu Flondor (om politic, principalul coordonator al mișcării de eliberare națională a românilor din Bucovina). Isopescu-Grecul a fost pentru un timp și președinte nominal al Partidului Național al românilor din Bucovina.

Pe 4 octombrie 1918, la o ședință a Camerei Superioare a Parlamentului din Viena, Isopescu-Grecul a cerut autonomia pentru cei 6 milioane de români din imperiul Austro-Ungar. Este prima acțiune semnificativă care marchează începutul luptei politice pentru unire. Ar fi greșit să nu menționăm faptul că în acest timp încă existau români bucovineni care militau pentru împărțirea Bucovinei, însă cu toate acestea, facțiunea care milita pentru unirea cu Regatul României era mult mai individualizată, constituindu-și propriile structuri de conducere.

Isopescu-Grecul a fost doar un exemplu de bucovinean care a înțeles că trebuie să susțină un ideal dorit de toti bucovinenii: Unirea. El s-a născut la 2 februarie 1871 în Cernăuți, Austro-Ungaria. A fost în general cunoscut drept un legiuitor reformator și un politician moderat, care a respins formele radicale ale naționalismului românesc. A căutat în principal să obțină un statut special pentru români în cadrul unei Austrii reformate. Loialitatea sa a fost răsplătită de autoritățile austriece și criticată de Partidul Național Român, dar Isopescu-Grecul s-a distanțat de linia pro-austriacă propovăduită de Aurel Onciul. Ulterior, Isopescu-Grecul s-a raliat lui Iancu Flondor, îmbrățișând viziunea conservatoare a acestuia în privința cauzei naționale.  A deținut succesiv din 1907-1908 funcția de deputat în Dieta Bucovinei dar și imperială. Se stinge din viață la 29 martie 1938, tot la Cernăuți, în Regatul României).

Un articol de Gabriel Chiraș, masterand al Facultății de Istorie, Univ. „Al. I. Cuza” din Iași