Update – 15 aprilie – Sunteți extraordinari! Am reușit să adunăm împreună 26.681,48 de euro, din care au fost cumpărate deja materiale în valoare de 12.600 de euro (măști, mănuși, nebulizatoare pentru ambulanță, dezinfectant, produse de bază pentru Centrul Social Maria Ward).
Ieri am achitat avansul pentru 2.000 de măști profesionale FFP2 și tot ieri am achiziționat 55 de litri de dezinfectant pentru dezinfecție înaltă necesar pentru nebulizatoarele Ambulanței Rădăuți, ambele în valoare de aproape 20.000 de lei.
Veți regăsi aici lista ? cu veniturile și cheltuielile fondului de urgență Rădăuți: , precum și ? Lista cu donațiile de până acum: .
Detalii aici despre ce am reușit să facem în două săptămâni: https://www.radautiulcivic.ro/fondul-de-urgenta-pentru-radauti-dupa-primele-doua-saptamani/
Rădăuțiul – în linia întâi
România trece printr-o criză serioasă, la fel ca toată lumea, de altfel. După anunțarea situației de la Spitalul Județean Suceava, Spitalul Municipal Rădăuți a trecut în linia întâi.
E momentul să strângem rândurile și să sprijinim spitalul cu dotări și consumabile necesare în lupta cu COVID-19.
La spitalul Rădăuți, este nevoie în continuare de materiale sanitare (în special măști tip FFP2 sau FFP3, combinezoane) este nevoie de teste (PCR, care sunt precise) și de un aparat de testare.
Într-o lună normală de funcționare, cheltuielile spitalului Rădăuți cu materiale sanitare sunt aproximativ 300.000 de lei, iar cele pentru medicamente pentru tratamentul pacienților sunt aproximativ 400.000 de lei, iar într-o perioadă de pandemie, cifrele sunt cu siguranță mult mai mari. Pentru trimestrul I, în urma discuției cu managerul spitalului ni s-a comunicat că bugetul spitalului fusese deja depășit cu aprox. 600.000 de lei.
Acționând împreună, efortul nostru capătă sens
În ultimele zile, comunitatea și-a arătat solidaritatea, dar ține de fiecare dintre noi să facem o diferență. Lansăm astăzi Fondul de urgență pentru Rădăuți, pentru a răspunde rapid și eficient nevoilor Spitalului Rădăuți și comunității, prin dotarea cu materiale, consumabile și echipamente.
Începem noi. Donăm primii 6.000 de lei în acest fond, toți banii pe care asociația noastră îi avea în contul bancar, bani cu care ne doream să amenajăm un centru comunitar în Rădăuți, însă în aceste zile, sistemul de sănătate are nevoie de fiecare contribuție a noastră, așa că punem această sumă în fondul de urgență.
În toată țara, ONG-urile s-au mobilizat impresionant. Spre exemplu, asociația „Zi de Bine” a cumpărat deja sute de materiale sanitare, trimise deja către spitale din țară. La Iași, un alt ONG, Casa Share a reușit să adune în câteva zile suma de 55.000 de dolari și să cumpere un aparat de testare performant din Coreea, care a crescut enorm capacitatea de testare (detalii aici). La Sibiu, Fundația Comunitară a lansat deja un fond similar.
Un ONG nu este legat de toate procedurile și de legislația ce ține de achiziții, poate cumpăra direct de la furnizori din străinătate (spre deosebire de instituții care pot cumpăra doar de pe SICAP), și are și modalități de donare mai diversificate.
Suntem deja în căutare de furnizori pentru:
- măști FFP2 sau FFP3 (am donat deja 5.000 de măști cu 3 pliuri spitalului);
- combinezoane;
- concentratoare de oxigen;
Dacă aveți informații, dați-ne de veste.
Orice contribuție face diferența. Cum poți dona?
Virament în contul bancar, cu mențiunea „Fond de urgență”:
Asociația Rădăuțiul Civic – Mun. Rădăuți, Str. Grănicerului nr. 10
- Cont LEI: RO43RNCB0241161686520001, deschis la BCR S.A
- Cont EURO: RO38RNCB0074161686520002, deschis la BCR S.A
- Cod BIC/SWIFT (dacă vi se solicită): RNCBROBUXXX
Pentru donații din străinătate
Puteți folosi și platforma TransferGO, detalii aici: https://covid-19.transfergo.com/organisations
Poți dona direct cu cardul bancar
sau prin platforma ROHELP (lansată de Code4Romania și Departamentul pentru Situații de Urgență) https://rohelp.ro/ro/ngos/20
Poți dona și prin PayPal
Sau prin Revolut, pe numărul: +40 741 975 076
Dacă ești o companie poți acorda o sponsorizare (chiar deductibilă), detalii aici.
Fiecare contribuție poate face diferența pentru Spitalul Rădăuți și pentru comunitate! Vom actualiza zilnic lista contribuțiilor.