A treia audiență la primarul municipiului Rădăuți

Așa cum v-am obișnuit, publicăm rezumatul discuțiilor noastre cu autoritățile locale, de la cea de a treia audiență solicitată conducerii municipiului.

Săptămâna trecută, colegul nostru, Luca Ciubotaru, a fost într-o audiență solicitată domnului primar Bogdan Loghin, cea de a treia de până în prezent. (Rezumatul primelor două sunt aici: – prima, din februarie, respectiv – a doua, din aprilie 2021). La întâlnire au participat și domnii Ciprian Tarevici, viceprimarul Mun. Rădăuți și domnul Radu Munteanu, fost consilier al primarului, actualul director al Clubului Sportiv CSM Bucovina Rădăuți.

Spunem încă o dată că orice comunitate dezvoltată are și o societate civilă activă. Misiunea asociației noastre este să promoveze educația civică, pentru o comunitate mai responsabilă și mai bine guvernată. Fiecare dintre noi are un rol în bunul mers al acestui oraș, de la felul în care păstrăm curățenia pe străzi, până la eforturile pe care le facem printr-o activitate de salvare a unei clădiri istorice, de exemplu, sau de organizare a unei activități pentru tineri.

1. Am vrut să nu planeze ideea că suntem în conflict permanent cu cineva. Dialogul ?, pozițiile publice ale ONG-urilor civice (chiar critice, dar într-un mod constructiv), dezbaterea locală sunt niște lucruri cât se poate de normale în orice oraș?. Așa funcționează democrația.

Am discutat cu autoritățile despre evenimentele din ultima perioadă, de exemplu:

– pozițiile repetate pe tema contrucției cu nereguli din centrul orașului ?, unde patronul a fost amendat în mod repetat de autorități și unde de acum încolo, alte instituții trebuie să își facă treaba (poliția, parchetul, iar instanțele să decidă). Autorizațiile au fost atacate în instanță de instituția prefectului, la sesizarea ISC, instanța a respins acțiunea, iar de curând am solicitat Instituției Prefectului să introducă apel în cauză.

– lucrările de la vechea sinagogă ? (unde deși clădirea nu era monument istoric, proprietarul a fost amendat pentru lipsa autorizației și s-a dispus intrarea în legalitate, fiind nevoit să obțină autorizație de construire);

– cu privire la lucrările de la sensul giratoriu de pe 1 mai ? ni s-a comunicat faptul că lucrările de amenajare a spațiului sensului giratoriu atribuite companiei SC LODOR CONSTRUCT vor fi suportate în proporție de aprox. 25% (10.000 de euro) de companie – pentru amenajarea spațiului sensului giratoriu, iar diferența – achiziția ceasului decorativ în valoare de aprox. 30.000 de euro va fi plătită companiei din bugetul local.

Pozițiile noastre publice ? nu trebuie să fie luate personal. Nu ne opunem în niciun caz dezvoltării orașului. Este, însă, în interesul întregii comunități ca lucrurile să fie făcute cu respectarea legii și a unor standarde minimale în domeniu, după o consultare reală cu cetățenii și o prioritizare adecvată.

2. Am propus domnului primar și domnului viceprimar refacerea singurei brame rămase a patrulaterului istoric al orașului, ? cu cele două laturi (dinspre Ștefan cel Mare și dinspre pietonal) construite în perioada 1909 – 1910, sub administrație austriacă (fotografia 2).

Vom realiza în perioda următoare un deviz estimativ cu ajutorul colegilor noștri ingineri și îl vom înainta autorităților. ? Ne-am exprimat chiar disponibilitatea de a realiza o campanie de strângere de fonduri pentru refacerea acestei brame ?‍♂, însă sperăm să fie găsite resurse locale pentru acest lucru. Salvarea clădirilor vechi, istorice, ne va face demni de moștenirea culturală pe care am primit-o de la înaintașii noștri.

În orașul nostru, mai sunt câteva brame istorice. Ne angajăm să facem un inventar al acestora și să propunem soluții autorităților locale pentru salvarea lor de la degradare.

3. Am informat autoritățile cu privire la existența unei infiltrații a apei ? în zona în care se află sediul Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina și Centrul Comunitar amenajat de asociația noastră, pe care vom încerca să o rezolvăm (fotografia 3). Spre exemplu, tencuiala casei scării a căzut din nou, după reparații. Din păcate, curtea patrulaterului istoric este divizată, părți din terenul acestuia intrând în proprietatea privată a unor oameni de afaceri în anul 2014 (fotografia 4). Ni s-a comunicat că în curtea patrulaterului este o fosă septică în prezent, iar în viitor va trebui realizat racordul clădirii la rețeaua de canalizare.

4. Un subiect nediscutat la audiență, dar unde sunt noutăți este cel al lacului. În data de 19 iulie, compania AVACONSULTING SRL a introdus și recurs în litigiul privind insula Al. Sahia, după ce a pierdut litigiul pe fond și în apel. ? Sperăm ca și Curtea de Apel Suceava să mențină soluția dată în fond, iar între timp lucrurile să avanseze prin demolarea terasei ilegale și dobândirea de către autorități a proprietății asupra clădirii de pe insulă, pentru a se putea concepe un proiect de amenajare.

La această audiență am abordat o listă mai scurtă de subiecte față de audiențele anterioare, credem că e mai bine să se avanseze cu câteva puncte, decât să deschidem discuția despre zeci de probleme sau situații din oraș și să nu se concretizeze prea multe.

Mulțumim autorităților pentru dialog, sperăm ca lucrurile să avanseze în direcții bune pentru Rădăuți, într-un dialog constant cu cetățenii acestui oraș.

Distribuie și altor prieteni:
error20
fb-share-icon0
Tweet 20
fb-share-icon20