200 de puieți plantați la Azilul de bătrâni din Rădăuți

Joi 16 aprilie, la Rădăuți a avut loc o acțiune de plantare molizi în perimetrul căminului de persoane vârstince situat pe strada Frîncei. În urmă cu câteva luni, la prima întâlnire a Comisiei „Centenar” la care a fost invitat și grupul nostru civic, unul dintre colegii care ne-a reprezentat a propus Primăriei Rădăuți din partea „Rădăuțiul Civic” o acțiune de plantare de puieți la căminul de bătrâni din Municipiul Rădăuți. 

Ne-am bucurat că ideea nu a fost abandonată, chiar dacă nu am mai aflat nimic pentru o perioadă, iar săptămâna trecută am fost anunțați că ea va fi implementată cu sprijinul Gărzii Forestiere din Suceava, într-un proiect mai amplu numit: „Pădurea Centenar”, inițiat de Ministerul Mediului.  Organizată în parteneriat cu Primăria Municipiului Rădăuți și Garda Forestieră Suceava, acțiunea a constat în plantarea a 205 puieți de molid.

Reprezentanții Gărzii Forestiere Suceava au pus la dispoziția voluntarilor echipamentul necesar și totodată donarea materialului săditor. Ne bucurăm că această inițiativă s-a concretizat și a adus o pată de culoare verde în zona azilului de persoane vârstnice, un perimetru înconjurat de molizi. 

Le mulțumim participanților pentru conștientizarea grijii pentru mediul înconjurător și sperăm să reușim organizarea în viitor a unor acțiuni mai mari de plantare, poate chiar în parteneriat cu Garda Forestieră Suceava. Cu căt mediul va fi mai curat, cu atât noi, locuitorii acestui spațiu vom beneficia de o calitate a vieții mai ridicată.

După cum știm că „unde-s mulți puterea crește”, iată că două instituții publice si un grup de voluntari , au reușit să colaboreze cu succes in beneficiul rădăuțenilor. Mulțumim Primăriei Municipiului Rădăuți, domnului Daniel Constantin Coroamă reprezentant Garda Forestieră Suceava, domnului Ovidiu Prelipcean reprezentant Delphyo Design și domnilor Stelică Hrișcă și Tudor Popa din partea Hard Power Rădăuți.

Distribuie și altor prieteni:
error20
fb-share-icon0
Tweet 20
fb-share-icon20

Trackback-uri și pingback-uri 1

  1. Raportul de activitate al anului 2018, un an al implicării civice în Rădăuți - Rădăuțiul civic

Comentariile sunt închise.