În contextul apropierii alegerilor locale și europarlamentare din 9 iunie, Coaliția VotCorect, un consorțiu format din organizații civice angajate în apărarea democrației și a drepturilor omului, anunță startul campaniei de înscriere pentru observatorii independenți.
Asociația Rădăuțiul Civic face parte din această Coaliție și se ocupă de pregătirea observatorilor electorali independenți care vor monitoriza procesul electoral din jud. Suceava, Botoșani, Neamț, Maramureș, Bistrița Năsăud.
?????? ????? ??????????????
Trebuie să fie cetățean cu drept de vot și să nu aibă afilieri politice.
Misiunea sa este să monitorizeze procesul electoral în secția de votare, fără a interveni în desfășurarea acestuia.
Nu trebuie să fie implicat în campania electorală sau să aibă vreo legătură cu vreun partid sau candidat.
Rolul său este să fie prezent în secția de votare și să urmărească corectitudinea procesului electorale. Există și un Cod de Conduită care detaliază tot ce ține de statutul de observator. Activitatea de observator este incompatibilă cu cea de candidat (chiar și independent), delegat din partea unui partid politic, de operator de calculator sau de membru al unui birou electoral.
??? ?? ??ț? î?????? ca observator?
Accesează www.votcorect.ro și completează formularul de înscriere. Termenul limită pentru înscriere este 31 mai pentru observatorii din țară și 29 mai pentru cei din străinătate.
Activitatea nu este remunerată, ci se bazează pe voluntariat. Însă ne asigurăm că observatorii sunt pregătiți și informați pentru a face față provocărilor zilei votării și oferim acces la training și la materiale necesare pentru îndeplinirea cu succes a tuturor sarcinilor (precum un Manual al Observatorului) sau asistență electorală, inclusiv prin intermediul unui call center care va funcționa pe toată durata zilei alegerilor. Fiecare observator va completa fişe de observare sau va putea utiliza aplicația pentru smartphone Vote Monitor, realizată de Code for Romania, pentru a colecta date din secțiile de votare.
Coaliția Vot Corect este formată din Expert Forum (București), Civica (Iași), Asociația Rădăuțiul Civic (Suceava), Centrul pentru Studiul Democrației (Cluj-Napoca) și Centrul pentru Resurse Civice (Constanța).
De ce este importantă observarea independentă pentru o democrație solidă?
Acreditarea observatorilor este procesul prin care cetățenii activi, neafiliați politic, sunt împuterniciți să urmărească desfășurarea corectă a alegerilor. Observatorii monitorizează deschiderea secțiilor de votare, procesul de votare, numărarea voturilor și raportarea rezultatelor, asigurându-se că toate aceste etape respectă legislația în vigoare. Datele colectate din secțiile de votare ne permit să tragem concluzii cu privire la modul în care s-au organizat alegerile și să publicăm un raport de observare, care va include și recomandări și care va contribui la îmbunătățirea proceselor electorale viitoare.
Observatorii acreditați de coaliția VotCorect fac parte dintr-un efort mai larg de protejare a integrității electorale și de promovare a transparenței în procesul democratic. Experiența acumulată și rapoartele publicate de Expert Forum și parteneri au contribuit semnificativ la îmbunătățirea legislației electorale și la creșterea corectitudinii proceselor electorale. În 2024 vom continua să protejăm integritatea alegerilor.
Pentru mai multe informații despre coaliție, activitatea de observare și înscrieri vizitați www.votcorect.ro.
Lasă un răspuns