Update – la finalul lunii octombrie 2019, grupul nostru a digitalizat formularele de la Starea Civilă și le-a transmis primăriei Rădăuți.

Știm cu toții că în luna august este sezonul nunților care se succed cu repeziciune. Vor, nu vor, cei care și-au găsit perechea trebuie să parcurgă procedurile administrative pentru înregistrarea căsătoriei, care sunt prevăzute de Codul Civil, art. 278 – 289. Sesizați de o serie de cetățeni care au trecut prin aceste proceduri, am decis să vă prezentăm povestea birocrației în oferirea acestui serviciu public la Rădăuți.
Pasul 1 – Programarea căsătoriei
Time is money spune britanicul, așa că primul pas este să programezi data căsătoriei civile, sunând la primărie de luni până vineri între 8:00 și 16:00 sau deplasându-te personal la sediul instituției. În urma unui apel telefonic, se face programarea. Ajunși la sediul primăriei, constatăm că toate aceste programări sunt ținute pe un caiet dictando, scrise manual, iar în momentul în care trebuie căutată o anumită programare, doamna de la Serviciul de stare civilă răsfoiește de zor acel caiet, poate poate ai noroc și nimerește la fila corespunzătoare.
Deși pe program scrie clar că pot fi oficiate căsătorii și sâmbătă, doamnele de la starea civilă sunt chiar deranjate dacă se vine cu o asemenea propunere, fiind probabil un efort suplimentar din partea lor.
Nu are rost să vorbim de un fișier excel, de o bază de date. De programări online, nici vorbă. Avantajul programărilor online este că poți să vezi în timp real care sunt intervalele ocupate și să economisești mult timp, fără să mai fie necesar ca doamna de la Serviciul de stare civilă să răsfoiască caietul dictando și să găsească un interval liber. Avantajul programărilor online este cel al economiei de resurse, de timp și de personal.

Pasul 2 – Declarația de căsătorie și actele necesare
După ce se fixează data căsătoriei, doamna de la Serviciul de stare civilă comunică fericiților actele necesare care trebuie depuse cu 10 zile înainte.
Potrivit legii:
Art. 280 Declarația de căsătorie
Cei care vor să se căsătorească vor face personal declarația de căsătorie, potrivit legii, la primăria unde urmează a se încheia căsătoria.
Art. 281 Conținutul declarației de căsătorie
(1) În declarația de căsătorie, viitorii soți vor arăta că nu există niciun impediment legal la căsătorie și vor menționa numele de familie pe care îl vor purta în timpul căsătoriei, precum și regimul matrimonial ales.
(2) Odată cu declarația de căsătorie, ei vor prezenta dovezile cerute de lege pentru încheierea căsătoriei.
Articolul 283 – Publicitatea declarației de căsătorie
(1) În aceeași zi cu primirea declarației de căsătorie, ofițerul de stare civilă dispune publicarea acesteia, prin afișarea în extras, într-un loc special amenajat la sediul primăriei și pe pagina de internet a acesteia unde urmează să se încheie căsătoria și, după caz, la sediul primăriei unde celălalt soț își are domiciliul sau reședința.
(2) Extrasul din declarația de căsătorie cuprinde, în mod obligatoriu: data afișării, datele de stare civilă ale viitorilor soți și, după caz, încuviințarea părinților sau a tutorelui, precum și înștiințarea că orice persoană poate face opoziție la căsătorie, în termen de 10 zile de la data afișării.
(3) Căsătoria se încheie după 10 zile de la afișarea declarației de căsătorie, termen în care se cuprind atât data afișării, cât și data încheierii căsătoriei.
Cei care vor să se căsătorească vor face personal declarația de căsătorie, potrivit legii, la primăria unde urmează a se încheia căsătoria.
Din păcate, pe site-ul Primăriei Rădăuți, la secțiunea „Stare civilă” – Înregistrare căsătorie, nu se regăsește nimic despre actele necesare încheierii căsătoriei. Lista actelor ce trebuie depuse odată cu declarația de căsătorie este comunicată la telefon de doamnele de la Serviciul de stare civilă sau poate fi găsită la „avizier”.
Cum intri pe hol, la „Casa Căsătoriilor”, poți observa pe hol, într-un colț destul de slab luminat, o serie de documente puse în folii și lipite cu scotch sau prinse în niște piuneze care reprezintă avizierul serviciului de stare civilă.
Uitându-te cu atenție, vezi că ai nevoie de:
- actele de identitate ale soților (original și fotocopie)
- certificatele de naștere ale soților (original și fotocopie)
- certificatul prenupțial eliberat de medicul de familie (valabil 14 zile).
Aceste documente trebuie să însoțească declarația de căsătorie. Într-o lume ideală, tot acest dosar ar putea fi transmis electronic sau măcar pregătit de acasă de orice viitor mire sau viitoare mireasă. Lucrurile nu stau chiar așa.
Când ajungi cu aceste documente la oficiul de stare civilă, primești un dosar cu acte ce trebuie completate la mașina de scris, inclusiv declarația de căsătorie, la Poleac. La mașina de scris, în anul 2018. Așadar, degeaba avem formularul pus pe site, dacă oricum trebuie să mergi să o scrii la mașina de scris la Poleac.
Mai mult, inclusiv publicația de căsătorie este scrisă prin grija celui care depune actele. Or, aceasta este în sarcina ofițerului de stare civilă, nicidecum a deponentului actelor. Pe site-ul Primăriei Rădăuți se pot găsi declarațiile de căsătorie publicate, aici: http://primariaradauti.ro/servicii-cetateni/stare-civila/publicatii-casatorii/
Declarație de căsătorie scrisă la mașina de scris și publicată pe site-ul Primăriei Rădăuți
Când ajungi la Poleac, doamna de acolo are toate actele pregătite, nu are nevoie să facă copii xerox, pesemne că lucrurile acestea sunt deja o cutumă. Se plătește cam 10 lei pentru copii + alți 20 de lei pentru scrisul la mașină. Toate acestea când cetățenii ar putea să-și completeze singuri formularele și să vină cu ele direct la Primărie. Drumuri în plus, nervi consumați și bani cheltuiți din cauza birocrației și a inadaptării administrației publice la secolul curent.
Culmea este că doamna de la Poleac era un fel de al doilea ofițer de stare civilă – explică cetățenilor cum stau lucrurile cu comunitatea de bunuri, iar ce e curios este că au aceleași dosare ca la primărie. Lași actele, achiziți și te întorci peste o oră să le ridici, tipărite la mașina de scris.
Un alt detaliu, care ne arată că uneori ne vine să ne luăm lumea-n cap când dăm de servicii publice, este cel legat de copiile după actele de identitate. Cetățenii noștri au mers cu copii gata făcute, tocmai în ideea să mai economisească timp. Ce să vezi? Copiile nu erau bune pentru că nu sunt pe aceeași pagină și „se pierd”. Dacă faci copii la Poleac, doamnele știu deja procedura, se fac copii la buletin și certificat de naștere pe aceeași pagină.
Pentru plata taxei de oficiere a căsătoriei, doamna de la starea civilă te trimite la casierie cu o hârtiuță, după care trebuie să te întorci cu acea hârtiuță și cu chitanța de la casierie. E clar că nu există o comunicare între aceste departamente, dar în final cel care are de suferit este tot cetățeanul de rând, pus să facă drumuri, să schimbe copiile xerox, să aștepte ore întregi ca cineva să-i scrie la mașină câteva formulare.
Ah, și să nu uităm – neapărat să aveți pix la voi, altfel e o mare problemă. Abia dacă se parcurge toată această procedură, după 10 zile de la depunerea actelor se poate oficia căsătoria de către ofițerul de stare civilă.
Noi credem că într-o societate modernă, serviciile publice trebuie să fie orientate către cetățean, să aibă grijă de timpul său și să fie de calitate. Tocmai de aceea, propunem și solicităm autorităților locale următoarele:
- publicarea listei cu toate actele necesare înregistrării căsătoriei și pe pagina instituției. Acest lucru ar trebui făcut pentru toate serviciile publice;
- digitalizarea tuturor formularelor (transformarea lor măcar în pdf-uri editabile) – lucru pe care grupul nostru se oferă să-l facă, în mod voluntar, numai să fie folosite.
- promovarea ideii de completare a actelor de acasă chiar de către funcționarii publici de la oficiul de stare civilă (renunțarea la drumurile la Poleac, la mașinile de scris și la tehnicile birocratice din altă epocă, în anul 2018) – acest lucru ar fi și în avantajul lor, s-ar reduce minutele întregi de explicații și efortul lor, dacă toate procedurile ar fi clare și ușor de găsit.
- afișarea tuturor informațiilor necesare cetățenilor într-un loc clar, vizibil, atât pe site, cât și la Casa Căsătoriilor;
În anul 2018, Rădăuțiul și rădăuțenii merită servicii publice de calitate. Vom prezenta aceste propuneri autorităților și vă vom ține la curent cu răspunsul lor. Mulțumiri tuturor celor care ne-au scris și au împărtășit această experiență cu noi.