ÎMPREUNĂ PENTRU O EUROPĂ INCLUZIVĂ!
Împreună cu Centrul pentru Jurnalism Independent și Norsensus MediaForum creștem abilitățile tinerilor de a recunoaște fake news, astfel încât să fie capabili să consume media critic și să dezvolte o imunitate crescută la efectele antidemocratice ale dezinformării. Facem acestea în cadrul proiectului „Predau educație media! – Laboratorul de educație și cultură media”.
Ajungem la tineri prin două strategii: formăm 120 de profesori de limba română care vor lucra la rândul lor cu minimum 12.000 de elevi de liceu, în cadrul orelor obișnuite de curs, și dezvoltăm un model de intervenție pentru educația non-formală, astfel încât alte organizații neguvernamentale să poată vorbi cu tinerii despre dezinformare.
Unde ne aflăm:
De câte ori nu v-ați lovit de știri false de pe site-uri cu proveniență mai mult sau mai puțin ascunsă? Informațiile falsificate și manipulatoare sunt foarte atractive și se lipesc de minte mai repede și mai adânc decât ne putem imagina. Gândiți-vă acum la puterea pe care o pot avea în rândul tinerilor în tot acest tăvălug de informații care vine spre ei dinspre rețelele de socializare și mass-media.
În acest context, deconstruirea mesajelor media și aplicarea gândirii critice în consumul de media trebuie să devină exerciții uzuale în viața de zi cu zi. Iar acest lucru se poate întâmpla doar prin educație specifică.
Soluția noastră:
Ne propunem să creștem competențele de educație media ale tinerilor, pentru ca aceștia să aprecieze și să respecte rolul media într-o societate democratică, să distingă faptele de opinii, să deconstruiască și să construiască cu atenție mesaje și să interacționeze responsabil cu social media, astfel încât să devină mai rezistenți la fake news și dezinformare.
Unde vrem să ajungem:
12.000 de elevi
cu ajutorul a 120 de profesori de limba și literatura română

vor dobândi competențe în educație media

vor deveni mai rezistenți la dezinformare

vor lua decizii informate și responsabile pentru ei și pentru comunitate.

Profesorii vor insera elemente de educație media în activitățile specifice disciplinei și își vor învăța elevii cum să dezvolte abilități de gândire critică în cadrul orelor de limba și literatura română.
O organizație neguvernamentală locală va deveni mai abilă în a oferi instruire tinerilor pe teme precum fake news și dezinformare. Alți 80 de tineri vor dobândi competențe de educație media, ca urmare a participării la activități de educație non-formală.

150 de persoane interesate de educația media vor intra în contact cu activitățile și rezultatele noastre.
Cum ne atingem obiectivele:
Prima direcție a proiectului este să acordăm sprijin profesorilor de limba și literatura română de liceu, prin implementarea unui model de pregătire profesională sub forma unui curs acreditat, însoțit de mecanisme de sprijin post-formare (participarea la comunitatea online de educație media, implementarea unui sistem de monitorizare-evaluare, crearea unui set de instrumente teoretice – 2 webinarii și 5 materiale video/podcast, organizarea de întâlniri cu jurnaliști pentru elevii lor, un ghid de bune practici).
Apoi, extindem mesajul educației media către organizații active în domeniile tineret și educație non-formală, prin definirea unui model de colaborare (formare în educație media pentru organizația parteneră, mentorat, practica învățării, definirea unui modul de curs pentru tineri). 80 de liceeni din Rădăuți vor participa la ateliere non-formale de educație media organizate de partenerul local, Asociația Rădăuțiul Civic, și vor avea șansa să devină la rândul lor promotori ai importanței gândirii critice și verificării informațiilor în comunitățile lor.
În completare, vom organiza două evenimente publice de informare, din dorința de a extinde mesajul educației media către noi grupuri, ce pot replica rezultatele proiectului.
Partenerul Norsensus MediaForum, cu experiență în educație media la nivel național și internațional, va însoți echipa de proiect în toate etapele de dezvoltare, împărtășind din expertiza sa formatorilor în program și în cadrul evenimentelor de informare.
Durata proiectului: 01 noiembrie 2021 – 30 octombrie 2022
Pentru mai multe informații despre proiect, vă rugăm să o contactați pe Cristina Jamschek, Manager de proiect, la tel: +40 745 539 412, e-mail: [email protected].
Proiectul este derulat de Fundația Centrul pentru Jurnalism Independent, în parteneriat cu Asociația Rădăuțiul Civic și Norsensus MediaForum, și beneficiază de o finanțare în valoare de 98.229,96 euro, prin programul Active Citizens Fund România, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui website nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org. Informații despre Active Citizens Fund România sunt disponibile la www.activecitizensfund.ro.
Parteneri în cadrul proiectului:

Informații de interes public, dreptul la liberă și responsabilă exprimare, educație media, civică și pentru drepturile omului. De peste 27 de ani, Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) are grijă ca acestea să fie accesibile tuturor. Este deschizător de drumuri și partener al tuturor celor care fac din democrație autostrada viitorului.

Grupul de inițiativă „Rădăuțiul Civic” a apărut în luna iunie 2017, după o serie de acțiuni civice implementate deja de unii membri, pe bază de voluntariat și din dorința de a da ceva înapoi orașului lor natal. În septembrie 2018, acesta a devenit organizație neguvernamentală.

Norsensus Mediaforum este o organizație non-profit din Norvegia, activă în domeniul educației media, al storytelling-ului, al comunicării strategice și al digitalizării. Promovează educația media și competența în societate, cu scopul asigurării incluziunii și participării sociale a tuturor persoanelor.

Programul Active Citizens Fund România este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021. Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparitățile economice și sociale și a consolida relațiile bilaterale dintre cele 15 state beneficiare și statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia). Programul este administrat de către consorțiul compus din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge, care acționează în calitate de Operator de Fond desemnat de către FMO – Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE și Norvegiene. Active Citizens Fund România vizează consolidarea societății civile și a cetățeniei active și creșterea capacității grupurilor vulnerabile. Cu o alocare totală de 46.000.000 euro, programul urmărește dezvoltarea pe termen lung a sustenabilității și capacității sectorului societății civile, intensificând rolul său în promovarea participării democratice, a cetățeniei active și a drepturilor omului și consolidând în același timp relațiile bilaterale cu statele donatoare Islanda, Liechtenstein și Norvegia. Pentru mai multe informații despre Active Citizens Fund în România, vă rugăm accesați www.activecitizensfund.ro. Pentru mai multe informații despre Granturile SEE și Norvegiene, accesați www.eeagrants.ro.