Săptămâna 3 la marginea conflictului – 15-21 martie

Finalul de zi este pentru noi prilej de retrăit momente… uneori cu împlinirea lucrurilor duse la bun sfârșit, alteori marcați de situațiile descoperite, poate și neputincioși în fața unora.

Deși este greu de descris tot ce se întâmplă într-o zi, tot ceea ce înseamnă activitatea din punctul de trecere a frontierei, corelarea nevoilor de transport și cazare cu resursele, organizarea transporturilor, zecile, poate sutele de apeluri indiferent de oră, gestiunea unui depozit întreg și a donațiilor, păstrarea legăturii cu alte organizații și autoritățile, grija ca informațiile financiare să fie actualizate în timp real și multe alte activități, unele care ne ocupă mai mult sau mai puțin timp, încercăm, de asemenea, ca înainte de a lua o pauză și pentru noi, să scriem măcar despre principalele acțiuni.

15-16 martie

  • Tirul cu ajutor umanitar din Franța, din localitatea La Couronne, înfrățită cu localitatea Hotin, a plecat astăzi din Rădăuți spre Ucraina. Ieri voluntarii noștri au transferat ajutorul primit și au adăugat produse electrocasnice necesare localității și amenajării unor spații pentru primirea refugiaților.Îi mulțumim domnului primar Jean-François Dauré pentru tot efortul său!
  • Mulțumiri se îndreaptă și către Pascal Garnier pentru facilitarea legăturii și pentru sprijinul acordat alături de comunitatea „Maison des Jeunes Claude Nougaro”.
  • Compania Adore Me continuă să fie aproape de Fondul pentru Solidaritate cu încă o donație substanțială. Vă mulțumim!
  • Rădăuțenii nu uită de orașul natal și asta ne-a demonstrat-o încă o dată și Laura Wilson, care, alături de comunitatea sa – Natural Pilates, a lansat o campanie GoFundMe, iar donațiile obținute au fost direcționate către Fondul pentru Solidaritate. Mulțumim, Laura!
  • Astăzi a plecat spre Cernăuți încă un transport din depozitul nostru. Medicamente, izoprene, termosuri, conserve, caciuli mănuși, haine și scutece și-au continuat drumul cu trenul, cu destinația finală Kiev.
  • Colega noastră a facilitat transferul a 40 de cățeluși între adăpostul din Cernăuți, unde erau găzduiți temporar și o asociație din Belgia care i-a preluat alături de proprietară;
  • Un transport de căciuli, fulare și mănuși a ajuns la depozitul nostru iar colegii s-au ocupat de sortarea și prioritizarea produselor necesare pentru a fi trimise peste graniță.

17 martie

  • Transportul care a plecat ieri spre Hotin a ajuns astăzi la destinație și a fost descărcat;;
  • O autoutilitară plină cu donații a plecat în această seară spre centrul de refugiați din localitatea Horodiștea, jud. Botoșani. Acolo sunt cazați 40 de refugiați în mod permanent, iar zilnic primesc un flux de 80-90 de persoane care trec granița prin punctul de trecere Rădăuți-Prut;
  • Tot în această seară s-a trimis către Botoșani un transport de alimente către Asociația Social-Creștină Sf. Ioan Iacob de la Crăiniceni. Asociația oferă sprijin și îngrijire pentru bătrâni și copii, precum și hrană la domiciliu în 12 sate.
  • Mulțumim elevilor de la Colegiul Tehnic Rădăuți pentru ajutorul acordat astăzi la organizarea depozitului.

18 martie

  • Jumătate de autoutilitară cu hrană pentru animale a ajuns în cursul zilei de astăzi la adăpostul de animale din Cernăuți;
  • Colegii noștri au recuperat miercuri un hard disk care conține munca de luni de zile a unei regizoare din Ucraina, prin intermedierea cunoscutului regizor român Tudor Giurgiu. Materialul este în drum spre București, unde va fi încărcat în cloud. În acest fel, regizorul din Ucraina își va putea continua munca;
  • Un transport de medicamente, saci de dormit și izoprene asigurate de prietenii de la Expert Forum, la care am adăugat mâncare neperisabilă, produse de igienă și folii de plastic în valoare de aproximativ 3000 de euro, a ajuns astăzi la Cernăuți. Bunurile au fost preluate și vor ajunge în Kharkiv (Harkov), oraș aflat sub asediu. Folia va fi folosită de civilii ale căror geamuri de la locuințe au fost distruse de bombele armatei ruse;
  • Un transport de hrană a ajuns astăzi la Pensiunea Agapi din Sucevița care găzduiește refugiați.

19 martie

  • Pascal Garnier, cetățean francez stabilit la Putna și activ de ani de zile în comunitatea locală, a adus astăzi o mașină de produse de igienă, medicamente și pături pentru sprijinul cetățenilor ucrainieni. Îi mulțumim pentru acest efort și pentru tot sprijinul de până acum acordat prin asociația „Maison des Jeunes Claude Nougaro” din Montmorillon, Franța;
  • Un transport cu electrocasnice, haine și mâncare pentru patrupede a sosit astăzi din Germania, cu sprijinul donatorilor Glücksschnauzen ohne Grenzen e.V.
  • Trei autoutilitare cu alimente, pături, medicamente, scutece și mâncare pentru copii donate de către @Associazione di Promozione Sociale Le Boutiques Solidali au fost aduse în după amiaza acestei zile la depozitul nostru;
  • Mulțumim Asociației „Amitie’Franco Roumaine” de Sevre et Maine pentru sprijinul financiar direcționat către Fondul de Solidaritate;
  • Aseară a ajuns în Cernăuți un transport de hrană pentru Congregația Surorilor Milostivirii Sf. Vincențiu de Paul din Storozhynets. Surorile care au preluat transportul oferă servicii de îngrijire pentru bătrâni, copii și bolnavi, momentan în Snyatyn, dar își vor continua drumul cu donațiile spre Odessa, unde este mare nevoie de ele.

20-21 martie

  • Iubitorii de animale trimit în continuare ajutor pentru a fi direcționat peste graniță. Mulțumim domnului Paul Huc pentru hrana necesară animăluțelor, cuștile și accesoriile trimise din Germania. Tot datorită dumnealui am primit în cursul zilei de ieri și haine și alimente neperisabile, prin intermedierea domnului Radu Pomohaci, căruia îi mulțumim pentru implicare.
  • În această seară, un transport plin cu haine, încălțăminte și alimente neperisabile a plecat spre Mitropolia Bucovinei din regiunea Cernăuți, care le va distribui persoanelor care au atât de multă nevoie de ele. În regiunea Cernăuți sunt acum între 40.000 și 50.000 de persoane care s-au retras din zone de război.
  • Astăzi ne-am luat rămas bun de la unul dintre voluntarii veniți din afara țării pentru a da o mână de ajutor la cortul din vama Siret. Ben, îți mulțumim pentru entuziasm și pentru toate zâmbetele pe care ai reușit să le așterni pe fețele celor mici. Faptul că ai reușit să strângi reprezentanți ai ONG-urilor și autorităților locale laolaltă pentru o fotografie, spune multe despre capacitatea ta de a inspira ce e mai bun în oameni. We know you can use the translate feature, but we wanted to say thank you in your language as well! We are glad you chose to be a part of our team!
  • Donațiile noastre și ajutoarele trimise de Asociația Helping Hands din Germania au ajuns în regiunea Zastawna, la nord de Cernăuți.
  • Folia pentru geamurile sparte ale civililor din orașe bombardate a ajuns în Merefa (raionul Harkov), în zona de război și de acolo se distribuie populației care are mare nevoie de ea.
  • Mulțumim HAL Construct SRL pentru ajutorul oferit la organizarea depozitului precum și la achiziția de materiale trimise în Ucraina;

Eforturile și munca noastră nu ar fi avut o finalitate fără ajutorul comunității, ne puteți susține în continuare, astfel:
? Posibilitate de donație cu cardulhttps://www.radautiulcivic.ro/sustine-rc/
? Cont lei: RO43RNCB0241161686520001, Cod SWIFT: RNCBROBU
? Cont euro: RO38RNCB0074161686520002, Cod SWIFT: RNCBROBU, ambele deschise la BCR.
? Paypal: https://www.paypal.com/paypalme/radautiulcivicSV

? Sponsorizări deductibile ale companiilor: https://www.radautiulcivic.ro/acorda-o-sponsorizare-deductibila/

Menționați în detaliile plății ,,Ucraina”.

Toate veniturile și cheltuielile Fondului de Solidaritate pot fi vizualizate în timp real, aici.

Încheiem, ca de obicei, cu un mesaj de mulțumire pentru bunătatea și pentru implicarea tuturor celor ce ne sunt aproape, ca voluntari, donatori, facilitatori.

Acest efort nu ar fi fost posibil fără sprijinul partenerilor noștri care ne ajută să continuăm:

Distribuie și altor prieteni:
error20
fb-share-icon0
Tweet 20
fb-share-icon20

Trackback-uri și pingback-uri 1

  1. Lansăm fondul de solidaritate pentru vama Siret, jud. Suceava - Rădăuțiul civic

Comentariile sunt închise.