Răsăriturile și apusurile noastre au căpătat altă formă în ultima lună. Cadre dinaintea răsăritului sunt împărtășite de voluntarii care își încep activitatea la cortul din vama Siret, iar ultima tură împărtășește apusurile, deși activitatea lor se încheie după miezul nopții…
Între răsărit și mult după apus, pe lângă activitatea de la cortul Crucii Roșii, printre acțiunile noastre se mai enumeră și:
22-23 martie
- O autoutilitară cu alimente, materiale pentru dormit și medicamente a ajuns în cursul zilei de ieri la organizația nonguvernamentală Zahyst din Cernăuți care lucrează cu persoane cu dizabilități și care este implicată activ în sprijinul miilor de cetățeni ucrainieni care s-au retras din zona de război în regiunea Cernăuți;
- Mulțumim elevilor de la Colegiul Tehnic Rădăuți pentru suportul financiar direcționat ieri către Fondul de Solidaritate;
- Tot în cursul zilei de ieri, o viitoare mămică rămasă în Rădăuți a primit cutii cu donații care au cuprins de la produse de igienă, jucării și alte produse necesare pregătirii nașterii;
- Mulțumim Asociației Cutia cu Medicamente pentru donația de medicamente și produse de igienă;
- O parte din transportul destinat orașului Harkov a ajuns astăzi în Rohan (la periferia orașului).
24-27 martie
- Mulțumim Asociația Antonia pentru Educație și Inovare Socială pentru sprijinul oferit asociației noastre în scopul de a continua acest efort și în lunile următoare.
- Trei autoutilitare au plecat vineri spre regiunea Zastavna, la nord de Regiunea Cernăuți. Regiunea a devenit refugiu pentru mii de oameni din zona de război. Ajutorul va ajunge și în localitatea Doroshivtsi, precum și la un centru care de curând a primit 150 de copii dintr-un orfelinat dintr-o zonă afectată.
- Tot vineri a mai plecat spre Cernăuți un transport organizat de o colegă și parohia Sf. Dumitru;
- În cursul zilei de ieri, o donație de medicamente, produse de igienă și alimente a plecat spre Cernăuți către Storozhynets District Charity Fund Karitas;
- Tot ieri, o autoutilitară încărcată cu alimente și produse de igienă a plecat spre Nikolaev;
- Un tir de ajutor umanitar a ajuns astăzi de la Belfast Intercultural Romanian Community. Bunurile vor pleca în curând spre Ucraina într-un tir pe care îl pregătim cu medicamente, alimente și alte produse pentru orașul Khmelnytskyi și, mai departe, pentru zona de război.
28 martie
- Ziua voluntarilor noștri începe cu prezența la cortul din punctul de trecere al frontierei din Siret, la ora 6 aceștia pregătind cortul pentru sosirea primilor oameni de peste graniță;
- Astăzi a ajuns la Școala Gimnazială Specială din Rădăuți un transport cu haine pentru copii și adulți, alimente, produse de igienă și cutii cadou cu produse pentru școală și îngrijire;
- Încă un tir cu donații a ajuns astăzi din Germania de la Helping Hands e.V., încărcat cu produse de igienă, mâncare, dulciuri, conserve, pături, scutece și dezinfectanți, donații care se vor îndrepta cu alte transporturi către Ucraina.
- Mulțumim dlui. Mihai Petrescu de la Micris Construct pentru ajutorul oferit cu vola în cursul zilei de ieri și de astăzi;
29 martie
- Astăzi am primit la depozit un transport cu patru paleți de haine și alimente din donațiile individuale strânse de o companie din Bulgaria; Totodată șoferii s-au îndreptat spre vama Siret pentru a oferi transport gratuit către Bulgaria, după înregistrarea în comandament;
- Donația făcută ieri către Școala Gimnazială Specială din Rădăuți a ajuns deja la beneficiari, iar imaginile primite ne-au umplut de bucurie;
- Mulțumiri se îndreaptă către compania PrintAll din Rădăuți care ne-au fost mereu alături de fiecare dată când le-am solicitat ajutorul cu producția materialelor;
- Mulțumim domnului Coroamă Sergiu pentru donația de jucării, cei mici se vor bucura nespus atunci când vor întâlni o față prietenoasă și pufoasă la trecerea punctului de frontieră;
- Un alt camion cu ajutoare umanitare a fost încărcat astăzi pentru comunitatea din Zastawna, la nord de Cernăuți. De acolo, ele vor ajunge la Irpin, aproape de Kiev;
- Donațiile duse sâmbătă spre Centrul Karitas din Storozhynets au plecat astăzi spre Nikolaev, în zona Odessa.
Eforturile și munca noastră nu ar fi avut o finalitate fără ajutorul comunității, ne puteți susține în continuare, astfel:
? Posibilitate de donație cu cardul: https://www.radautiulcivic.ro/sustine-rc/
? Cont lei: RO43RNCB0241161686520001, Cod SWIFT: RNCBROBU
? Cont euro: RO38RNCB0074161686520002, Cod SWIFT: RNCBROBU, ambele deschise la BCR.
? Paypal: https://www.paypal.com/paypalme/radautiulcivicSV
? Sponsorizări deductibile ale companiilor: https://www.radautiulcivic.ro/acorda-o-sponsorizare-deductibila/
Menționați în detaliile plății ,,Ucraina”.
Toate veniturile și cheltuielile Fondului de Solidaritate pot fi vizualizate în timp real, aici.
Încheiem, ca de obicei, cu un mesaj de mulțumire pentru bunătatea și pentru implicarea tuturor celor ce ne sunt aproape, ca voluntari, donatori, facilitatori.
Acest efort nu ar fi fost posibil fără sprijinul partenerilor noștri care ne ajută să continuăm: