Albia râului Sucevița din zona „Podul Vlădichii” din Rădăuți ecologizată de peste 75 de voluntari
Peste 75 de voluntari au răspuns inițiativei grupului nostru și companiei „Bucovina Verde” de a ecologiza sâmbătă, pe 12 august, zona „Podul Vlădichii” din Rădăuți. Timp de 3 ore, au fost colectați aproape 80 de saci de deșeuri aruncate pe albia râului Sucevița pe o rază de aproape 600 de metri.
Toate deșeurile au fost preluate de compania „Bucovina Verde” care a sprijinit acțiunea cu logistica necesară (saci menajeri, mănuși și hidratarea participanților), pentru a fi reciclate. La acțiune, pe lângă cetățeni voluntari din Rădăuți au participat în număr mare și copii de la „Sf. Ierarh Leontie” și de la Casa de tip familial „Universul copiilor” din Rădăuți și chiar voluntari din străinătate, din Marea Britanie și SUA. La final, participanții au primit câte un sandwich prin contribuția grupului Rădăuțiul civic, Bucovina Verde și Thobass&co Rădăuți.
Problema a fost semnalată de mai mulți colegi de ai noștri, iar o albie plină de deșeuri cu care un turist sau chiar un localnic ar fi avut primul contact, nu făcea cinste municipiului nostru. Este foarte ușor să ne plângem că lucrurile nu sunt așa cum ne-am dori, dar rezolvarea problemelor din jurul nostru ține și de noi. Ne-am dorit ca prin această acțiune nu numai să rezolvăm problema deșeurilor din zona Podul Vlădichii, dar și să dăm un exemplu celorlalți cetățeni. Grija pentru natură și un mediu curat și sănătos ar trebui să fie a fiecăruia dintre noi.
Mai mult, această acțiune arată că cetățenii au puterea de a face împreună lucruri frumoase, fără a aștepta ca mult dorita schimbare să vină de la alții. Vom monitoriza în continuare acea zonă și vom solicita autorităților competente să își facă datoria pentru a preveni apariția din nou a deșeurilor pe zone verzi și în apropierea râului.
Mulțumim tuturor participanților și celor care au sprijinit acțiunea! Intrarea în Rădăuți este de astăzi mai curată datorită lor!
Lasă un răspuns